Şedinţa Solemnă a Sfântului Sinod dedicată Anului Omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei Româneşti

Data: 28 Octombrie 2010

În Aula Magna "Teoctist Patriarhul" a Palatului Patriarhiei a avut loc astăzi Şedinţa Solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. La această şedinţă de astăzi, 28 octombrie, au participat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, şi ierarhi ai Bisericii noastre, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

De asemenea, au fost prezenţi la acest eveniment membrii delegaţiilor Patriarhiei de Constantinopol şi Bisericii Greciei, membrii Permanenţei CNB şi Permanenţei Arhiepiscopiei Bucureştilor, cadre didactice, protopopi, preoţi, monahi, studenţi teologi şi elevi seminarişti. Şedinţa a fost deschisă prin cuvântul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Preafericirea Sa a vorbit despre fenomenul secularizării. Apoi, a urmat alocuţiunea Sanctităţii Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, dedicată Anului Crezului Ortodox şi al Autocefaliei Româneşti. După susţinerea alocuţiunii Patriarhului Ecumenic a fost prezentat "Raportul-sinteză intitulat 2010 – Anul Crezului Ortodox şi al Autocefaliei Româneşti", sub aspect religios-duhovnicesc, cultural-editorialistic şi mediatic, în cuprinsul eparhiilor din Patriarhia Română de către Preasfinţitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal şi Secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, toţi participanţii la această Şedinţă Solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au vizionat Filmul intitulat "Binecuvântare pentru popor. Patriarhia Română – Istorie – Organizare – Misiune", prezentat de TRINITAS TV. După vizionarea filmului realizat de TRINITAS TV, domnul academician Emilian Popescu a prezentat cartea "Titulatura şi distincţiile onorifice acordate de Patriarhia Constantinopolului mitropoliţilor Ţării Româneşti (secolele XIV-XVIII). În continuarea evenimentului, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a prezentat volumelor din trilogia AUTOCEFALIE: vol. I - Autocefalie, libertate şi demnitate; vol. II - Autocefalie şi responsabilitate; vol. III - Autocefalie şi comuniune. Biserica Ortodoxă Română în dialog şi cooperare externă (1885-2010). Şedinţa Solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a încheiat printr-un concert de muzică bizantină susţinut de protopsaltul grec Theodoros Vasilikos.