Şedinţe ale Consiliului eparhial și ale Adunării eparhiale la Deva
Consiliul eparhial și Adunarea eparhială din Episcopia Devei şi Hunedoarei s-au reunit în şedinţe de lucru, la sediul administrativ al episcopiei, joi, 21 ianuarie, sub președinția Preasfințitului Părinte Episcop Gurie, chiriarhul locului. Cu acest prilej a fost prezentată activitatea eparhiei pe anul 2020, pe baza rapoartelor sectoarelor de activitate, apoi s-au făcut propuneri în vederea dinamizării activității sectoarelor Centrului eparhial pentru anul în curs.
Lucrările şedinţei Consiliului eparhial au început, potrivit reglementărilor statutare, cu întrunirea membrilor Consiliului eparhial, cărora le-au fost prezentate rapoartele de activitate ale sectoarelor Centrului eparhial pe anul 2020. În urma aprobării acestora de către membrii Consiliului eparhial, rapoartele au fost înaintate Adunării eparhiale.
Au urmat slujba de Te Deum săvârşită de pr. Nestor Dinculeană, vicar administrativ al Episcopiei Devei și Hunedoarei, şi un cuvânt adresat celor prezenţi de către Preasfințitul Părinte Episcop Gurie.
În continuare au fost analizate rapoartele întocmite de către responsabilii sectoarelor Centrului eparhial în cele cinci comisii de lucru ale organismului deliberativ eparhial. În urma analizării acestora, comisiile de specialitate au înaintat rapoartele către Adunarea eparhială, care le-a aprobat, apoi s-au făcut propuneri în vederea dinamizării activității sectoarelor Centrului eparhial pentru anul în curs.
La finalul lucrărilor, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a adresat un cuvânt de mulțumire pentru eforturile depuse în anul precedent de către preoţii consilieri, colaboratorii Centrului eparhial, preoţii protopopi, preoții din parohiile hunedorene, precum și de către membrii Consiliului eparhial și ai Adunării eparhiale.
Consiliul eparhial este organul executiv al Adunării eparhiale şi are în competenţă problemele bisericeşti: administrative, culturale, social-filantropice, economice, patrimoniale şi fundaţionale pentru întreaga eparhie și se întrunește în ședință de lucru anual. El este ales o dată la patru ani.