Seminarişti vâlceni la 15 ani de la absolvire
La Seminarul Teologic "Sfântul Nicolae" din Râmnicu Vâlcea, a avut loc luni, 23 august, întâlnirea de 15 ani a promoţiei 1990-1995, prima promoţie a seminarului după reînfiinţare. În prima parte a zilei, foştii seminarişti au participat împreună cu dirigintele lor, părintele prof. dr. Nicolae Bălaşa, la Sfânta Liturghie săvârşită în Capela-paraclis a seminarului. O parte dintre ei, cei care au îmbrăcat haina preoţiei, au săvârşit Sfânta Liturghie împreună cu părinţii profesori, iar ceilalţi au dat răspunsurile liturgice la strană. A urmat o slujbă de Te Deum, după care părintele prof. Nicolae Bălaşa a ţinut un scurt cuvânt dedicat momentului aniversar, amintindu-le foştilor seminarişti poveţele şi sfaturile din timpul şcolii. A fost săvârşită de asemenea slujba Parastasului pentru unul dintre colegii trecuţi la Domnul.
În partea a doua a zilei, manifestarea s-a desfăşurat în incinta Seminarului Teologic, unde, începând cu orele 13:00, a avut loc o oră de curs festiv, la care au participat majoritatea profesorilor ce au predat la clasă. Cu acest prilej s-a strigat catalogul, s-au depănat amintiri şi s-au retrăit momente memorabile din anii de studiu. În finalul întâlnirii, atât profesorii, cât şi foştii absolvenţi au rostit mai multe alocuţiuni, menite să marcheze momentul aniversar. (arhid. Ioan Liviu Găman)