Semnal editorial: Biserica din sufletul copilului
Semnalăm cu bucurie prezenţa stăruitoare şi mereu surprinzătoare prin intensitate în spaţiul mediatic a revistei „Biserica din sufletul copilului“, revistă editată de Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava“, apărută cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Ea exprimă şi promovează lucrarea misionară în rândul copiilor creştini, care au nevoie de Hristos împărtăşit, făcut accesibil inimii şi minţii lor pline de entuziasm şi neprihănire.
În această revistă remarcăm colaborarea şi sinergia lucrătoare şi misionară a Bisericii şi Şcolii româneşti, a familiei creştine şi a parohiilor, care stimulează şi însufleţesc entuziasmul copiilor pentru credinţă şi iubirea lor pentru Hristos. Deopotrivă ghid de creştinătate autentică pentru copii, plină de informaţie religioasă şi spirituală de bună calitate, herald al evenimentelor ecleziale şi al sărbătorilor creştine, promotoare a cultului şi urmării sfinţilor în viaţa creştinului, revista „Biserica din sufletul copilului“ este, deopotrivă, şi un instrument de educaţie creştină şi ortodoxă, dar şi de ajutorare a semenilor aflaţi în suferinţă. Apariţia ei sistematică în peisajul media moldav este un motiv de bucurie şi un sprijin de nădejde pentru familia creştină românească, atât de greu încercată de ispita secularizării, a violenţei, a consumismului şi a destrămării. Ceea ce remarcăm cu bucurie este prezenţa ierarhului în majoritatea revistelor cu sfaturi, încurajări şi binecuvântări pentru lucrarea misionară a copiilor. Spre exemplu, în ultimul număr, martie 2009, Înalt Preasfinţitul Pimen tâlcuieşte, aprofundează şi deschide taina învierii sufletelor noastre prin Învierea Mântuitorului Hristos. Plină de legende sfinte, de istorisiri pioase, de tradiţii şi cutume populare vechi, de vieţi de sfinţi, de povestiri de iubire şi ajutor fratern, de sfaturi duhovniceşti, de citate din Sfânta Scriptură şi din Sfinţii Părinţi, de povestiri din Pateric, de teste psihologice, revista este un izvor de inspiraţie pentru micii următori ai lui Hristos, care vor deveni creştinii şi părinţii credincioşi de mâine, slujind lui Dumnezeu şi oamenilor.