Serbia: partidul lui Miloşevic, de acord cu un guvern pro-Europa
Partidul Socialist din Serbia (SPS) al defunctului Slobodan Milosevic a dat oficial, luni, acordul său pentru formarea unui guvern cu coaliţia pro-europeană regrupată în jurul preşedintelui Boris Tadic. Comitetul director al SPS, reunit, luni, la Belgrad, a aprobat cu o largă majoritate formarea unui guvern cu pro-europenii, potrivit preşedintelui SPS Ivica Dacic. Coaliţia celor trei partide dominată de SPS a purtat discuţii cu Tadic asupra formării unui nou guvern sârb şi, în urma deciziei SPS, acest guvern ar urma să fie format „foarte rapid“, a indicat Dacic, care a adăugat că postul de prim-ministru al noului guvern sârb revine Partidului Democratic (DS) al preşedintelui Tadic. Negocierile între SPS şi blocul pro-european au început sâmbătă, după eşecul celor pe care formaţiunea lui Dacic le-a purtat cu naţionaliştii Partidului Democratic din Serbia (DSS) al primului ministru demisionar Vojislav Kostunica şi cu cei ai Partidului Radical (SRS). În ziua următoare alegerilor legislative sârbe de la 11 mai, DS al lui Tadic a anunţat că intenţionează să formeze o coaliţie cu SPS, în pofida animozităţilor existente în relaţiile dintre cele două partide. Defunctul preşedinte al DS şi prim-ministrul sârb Zoran Djindjic a fost în fruntea guvernului care l-a arestat şi transferat Tribunalului Penal Internaţional de la Haga pe preşedintele SPS Slobodan Milosevic. Uniunea Europeană, la rândul ei, a exprimat dorinţa sa în vederea formării rapide a unui guvern sârb pro-european, după legislativele de la 11 mai şi nu se opune unei participări a SPS la putere.