Seri duhovniceşti „Filocalia“, la Târgu Jiu

Data: 01 Decembrie 2014

Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR), Filiala „Sfântul Irodion de la Lainici“ Târgu Jiu, organizează în perioada 1-4 decembrie cea de-a XXIV-a ediţie a manifestării religioase „Serile duhovniceşti - Filocalia“. Evenimentul, desfăşurat în perioada premergătoare marelui praznic al Naşterii Domnului, va fi găzduit de Cercul Militar din municipiul Târgu Jiu, intrarea fiind liberă. În prima zi a manifestării, luni, 1 decembrie, de la ora 17:00, a fost invitat să rostească un cuvânt de învăţătură Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Joi, 4 decembrie, începând cu ora 18:00, în mijlocul tinerilor va fi prezent PS Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, care va susţine o conferinţă cu tema „Cuvânt duhovnicesc“. (Diac. Gheorghe Cioiu)