Seri duhovniceşti la Beclean

Data: 03 Decembrie 2014

La demisolul Bisericii „Sfântul Apostol Andrei“ din Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud, vor avea loc în această lună, în fiecare joi, de la orele 17.00, mai multe seri duhovniceşti pentru tineri. Manifestările încep astăzi, 4 decembrie, cu un program de scenete duhovniceşti, prezentate de un grup de tineri coordonaţi de inspectorul eparhial pentru tineret, Radu Copil. La următoarea întâlnire va participa asist. univ. dr. Valentin Vesa, care la va vorbi tinerilor despre cunoaşterea lui Dumnezeu. În apropierea sărbătorii „Naşterii Domnului“, mai exact pe 18 decembrie, va fi prezent la întâlnirea tinerilor din Beclean Înaltpreasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.

La finalul fiecărei întâlniri, mai multe grupuri de colindători vor aduce atmosfera sărbătorilor, prin frumoasele colinde tradiţionale româneşti. (Andreea Pâgleşan)