Seri duhovniceşti la Oradea
La invitaţia Preasfinţitului Episcop Sofronie şi a ASCOR Oradea, Preasfinţitul Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, a participat împreună cu ierarhul Oradiei la o conferinţă cu tema „Credinţă şi mărturisire ortodoxă în context minoritar“, ce a avut loc în aula Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Oradea, informează Agenţia de Ştiri BASILICA. Pornind de la comunitatea ortodoxă română din Ungaria, unde cei doi ierarhi au primit pe rând, din partea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la vremea rânduită, ascultarea de a păstori ca episcopi această comunitate, susţinătorii conferinţei din Oradea au prezentat în faţa tinerilor şi credincioşilor orădeni aspecte inedite şi semnificative despre istoricul şi specificul acestei comunităţi române, care a avut de întâmpinat de-a lungul istoriei multe dificultăţi, dar a supravieţuit în primul rând prin intermediul credinţei ortodoxe strămoşeşti, acest dar de nepreţuit făcut nouă de către Dumnezeu, pe care se cuvine să îl cunoaştem mai bine şi să îl înmulţim, chiar şi în zilele noastre, pentru a putea face faţă tuturor provocărilor pe care societatea contemporană ni le pune înainte. Cei doi ierarhi au răspuns apoi întrebărilor primite, arătând cum poate contribui o situaţie dificilă din multe puncte de vedere, şi anume faptul de a fi nevoit să te naşti sau să trăieşti ortodox într-o ţară neortodoxă, la supravieţuirea noastră ca neam şi la o descoperire aprofundată şi binefăcătoare a Ortodoxiei.