Serie de reportaje despre România, la Travel Channel
Un nou serial intitulat „Aventuri cu mâncare şi vin, în România“, transmis de televiziunea Travel Channel, va promova prin intermediul gastronomiei româneşti Maramureşul, Transilvania, Delta Dunării şi Bucureştiul. Premiera va avea loc pe 23 mai, de la ora 20:00, iar documentarele vor fi prezentate de Jenny Powell, o cunoscută vedetă de televiziune din Marea Britanie, şi Olivier Magny, un expert în vinuri din Paris. Noua serie cuprinde şase episoade de câte 30 de minute, care vor fi difuzate în România, pe Travel Channel, în fiecare sâmbătă, începând din 23 mai, de la ora 20:00. La evenimentul de lansare organizat marţi-seară la Bucureşti a fost proiectat şi primul episod din această serie, care este dedicat Maramureşului şi Cimitirului de la Săpânţa. Următoarele episoade din seria „Aventuri cu mâncare şi vin, în România“ sunt dedicate altor zone importante din România, respectiv Braşov, Cluj, Constanţa, Arad şi Bucureşti. „Oamenii îşi cultivă produsele pe care le folosesc în mâncare, pe care o fac singuri. Produsele sunt proaspete, autentice. Acest lucru nu prea se întâmplă mai ales în locul din care provin. Sper să nu pierdeţi toate aceste lucruri, aici în România. Este minunat“, a explicat Jenny Powell.
Travel Channel a fost lansat în 1994 şi este disponibil în 21 de variante lingvistice în 130 ţări din Europa, Orientul Mijlociu, Africa şi zona Asia-Pacific. (Oana Nistor)