Serviciile pentru paşapoarte şi-au prelungit programul de lucru

Data: 05 August 2010

Serviciile pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, din cadrul prefecturilor, şi-au prelungit programul de lucru, inclusiv sâmbăta, şi au deschis mai multe ghişee, din cauza numărului mare de cereri venite de la cetăţeni români care lucrează în străinătate.

Ghişeele de eliberare şi evidenţa paşapoartelor simple vor fi deschise şi sâmbăta, iar angajaţii au fost chemaţi din concediu, urmând ca orele suplimentare lucrate de aceştia să fie compensate cu timp liber, când activitatea va fi mai redusă, se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei Generale de Paşapoarte (DGP). Reprezentanţii DGP au arătat că au luat aceste măsuri din cauza numărului mare de cereri venite de la cetăţeni români care lucrează în străinătate şi îşi petrec concediul în ţară, aceştia având la dispoziţie un timp limitat pentru a sta în România şi pentru a-şi obţine documentele de călătorie.