Serviciul de Colportaj Bisericesc la 18 ani de activitate
Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
În teologia ortodoxă, misiunea colportajului bisericesc își găsește fundamentul în însăși misiunea Bisericii, aceea de a pune la dispoziţia credincioșilor toate mijloacele necesare cultivării vieții duhovnicești. În acest fel, obiectele de colportaj bisericesc reprezintă instrumente prin care credinciosul este sprijinit în participarea sa la viața liturgică a Bisericii. Icoana, „răscruce între vizibil și invizibil (...), vehicul al harului și culoar al contemplației rugătoare”1, cartea de cult, tămâia, lumânarea și toate celelalte obiecte bisericești sunt expresii ale credinței trăite și mărturisite, devenind mijloace prin care omul Îl preaslăvește pe Dumnezeu Cel Unul în Ființă și întreit în Persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.
18 ani, 18 unități
De la înființarea sa, în anul 2008, Serviciul de Colportaj Bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor a cunoscut o dezvoltare constantă, concretizată astăzi într-o rețea de 18 unități, care alcătuiesc structura organizatorică: 4 depozite dedicate unităților de cult, 10 magazine, 3 ateliere de producție (icoane, veșminte și broderie bisericească) și magazinul online www.scb.ro (www.colportaj.ro). Suprapunerea celor 18 ani de existență cu cele 18 unități care compun în prezent SCB exprimă, în mod simbolic, maturizarea și dezvoltarea unui serviciu care a crescut permanent în slujba Bisericii. Împreună, aceste unități asigură un circuit eficient al obiectelor de colportaj și susțin, an de an, activitatea parohiilor, mănăstirilor și instituțiilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor, contribuind în mod direct la afirmarea identității duhovnicești a Bisericii și la lucrarea ei de sfințire și înnoire a lumii.
În același timp, prin distribuirea unui număr însemnat de cărți de cult, cărți de rugăciune, publicații religioase și cărți de zidire duhovnicească, SCB a devenit un important vehicul pentru promovarea culturii și spiritualității ortodoxe în spațiul public.
Încununarea unei lucrări administrative și misionare
În lumina acestui moment aniversar, inaugurarea celor două magazine de suvenire și obiecte bisericești, deschise în incinta Catedralei Naționale, la data de 24 martie 2026, constituie încununarea unui proces continuu de dezvoltare început în anul 2008, cu binecuvântarea și permanenta îndrumare a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Privind în perspectivă, inaugurarea celor două magazine, „Bucuria Pelerinului - suvenire” și „Daruri ale Sfântului Andrei - suvenire”, de la cel mai important edificiu bisericesc construit în România contemporană, în suprafaţă de 150 de metri pătrați fiecare, la 18 ani de existenţă a acestui serviciu productiv al Arhiepiscopiei Bucureştilor, vine să desăvârşească o muncă continuă şi susţinută, afirmând o prezență misionară dinamică în spaţiul ecleziastic românesc.
Activitatea de colportaj bisericesc se desfăşoară într-un cadru canonic, legal și administrativ bine definit. Regimul juridic al producerii și distribuirii obiectelor bisericești este consacrat prin Legea nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult, fiind completat de prevederile Statutului pentru Organizarea și Funcționarea Bisericii Ortodoxe Române și de hotărârile Sfântului Sinod. Prin acest cadru normativ este urmărită și garantată autenticitatea obiectelor religioase, respectarea normelor iconografice și liturgice ale Bisericii, precum și protejarea credincioșilor împotriva utilizării unor obiecte de cult neconforme ori lipsite de binecuvântarea Bisericii.
În concluzie, Serviciul de Colportaj Bisericesc, prin cele 18 unități componente dezvoltate în cei 18 ani de activitate, dar mai ales prin munca tuturor ostenitorilor, se înscrie în lucrarea administrativă și misionară a Arhiepiscopiei Bucureștilor, contribuind la păstrarea rânduielii bisericești și la punerea la dispoziția tuturor creștinilor a obiectelor de colportaj într-un cadru organizat și responsabil, spre slava lui Dumnezeu, întărirea credinței ortodoxe și mărturisirea Evangheliei în lumea de astăzi.
Notă:
1. Leonid Uspenski, Teologia icoanei, Editura Anastasia, Bucureşti, 1994, p. 5.