Sf. Cuv. David din Tesalonic; Sf. Ier. Ioan, Episcopul Goţiei
Sfântul Cuvios David din Tesalonic a intrat de tânăr în monahism la Mănăstirea Cuculiaton. Aici s-a nevoit în post şi rugăciune, păzind toată fapta bună, iubind mai ales înfrânarea şi smerenia. Citea mereu faptele şi pătimirile sfinţilor, socotindu-se nevrednic şi slab în sufletul său. Iubea cu deosebire viaţa Sfântului Simeon Stâlpnicul şi îndelunga răbdare a Sfântului Daniil Stâlpnicul. Aşa a crescut în inima Cuviosului David hotărârea de a se face urmaşul acestora. Şi-a făcut cuib într-un migdal de unde bucura pe toţi prin cuvintele sale, legându-se să nu coboare de acolo trei ani de zile. Răbda cu vitejie gerul şi viscolul, ploaia şi arşiţa soarelui. Şi, cu cât îşi chinuia mai mult trupul, cu atât cobora în sufletul său mai multă linişte şi pace. După trei ani, a coborât şi ucenicii săi i-au construit o chilie. Mai târziu, mitropolitul cetăţii l-a trimis la împăratul Justinian (527-565), pe care l-a minunat prin înţelepciunea şi nepătimirea sa. Şi-a aflat obştescul sfârşit în anul 548, în apropierea Tesalonicului, pe când se întorcea de la împărat. (Diac. George Aniculoaie)