Sf. Ier. Leon, Episcopul Cataniei; Sf. Cuv. Visarion (Zi aliturgică. Dezlegare la brânză, lapte, ouă şi peşte)

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 20 Feb 2026

Sfântul Ierarh Leon, Episcopul Cataniei (†787), era din Ravena, oraş important din Italia. Părinţii săi erau oameni bogaţi şi credincioşi. Sfântul Leon era preţuit de toţi pentru viaţa lui curată. De aceea a fost hirotonit diacon şi preot, fiind ales episcop al oraşului Catania din insula Sicilia.

Ca episcop, Sfântul Leon strălucea înaintea tuturor, luminând sufletele date în grija sa, ajutând pe orfani şi pe văduve şi îngrijind de toţi cei săraci şi nevoiaşi, fiind învrednicit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni. A ridicat o mare şi frumoasă biserică în cinstea Sfintei Muceniţe Lucia, apărătoarea Siciliei.

Sfântul Ierarh a intrat în foc cu vrăjitorul Eliodor, care ispitea pe mulţi creştini cu vrăjile sale, „legându-l numai cu epitrahilul său; focul l-a ars de tot pe vrăjitor, iar pe Sfântul Leon, dimpotrivă, l-a păzit neatins” (Proloagele).

Ajungând vestea despre el în capitala Imperiului Bizantin, Constantinopol, împăratul l-a chemat în acest oraş ctitorit de Sfântul Împărat Constantin cel Mare. Împăratul l-a primit cu multă cinste, cerându-i binecuvântare şi rugăciune. Sfântul Ierarh Leon s-a întors din Bizanţ cu multe daruri primite de la împărat, pe care le-a împărţit săracilor.

Ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat la Domnul, iar moaştele sale au fost aşezate în biserica Sfintei Lucia, pe care o ctitorise.