Sf. Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae; Sf. Sfinţit Mc. Ierotei, episcopul Atenei

Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae (1993) a trăit 90 de ani, închinându-și o mare parte din viață slujirii lui Dumnezeu. El s-a născut la 16 noiembrie 1903, în satul Vlădeni (azi în județul Brașov). Părinții săi se numeau Irimie și Reveca și s-au străduit să-l crească în dragostea față de neamul românesc și față de credința ortodoxă. Ei au avut cinci copii: Maria, Ilie, Gheorghe, Reveca și Dumitru.

Bazele urcușului său duhovnicesc către lumina cea neînserată a Împărăției lui Dumnezeu, prin trăirea isihastă și teologhisirea sa doxologică, s-au pus în casa părintească. El mărturisește în Mică Dogmatică vorbită (carte alcătuită în urma convorbirilor purtate în vara anului 1981, la Mănăstirea Cernica, cu preotul ortodox francez Marc-Antoine Costa de Beauregard) că părinții săi „au avut o influenţă decisivă” asupra formării sale.

Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae spune: „Mama mea se numea Reveca. Era o fire foarte religioasă, foarte atentă cu copiii săi. Era foarte bună. Se înţelegea cu toţi oamenii, surâdea totdeauna... Ea dorea cu orice preţ să devin preot. Îmi spunea că un monah i-a zis odată că trebuia să facă un rând de haine preoţeşti şi credea că îmi erau destinate. Găsea totdeauna prilejul de a-mi spune: Vei fi preot. Şi tatăl meu era o fire religioasă şi era înţelept. Era considerat ca un fel de înţelept al satului... Ducea o viaţă extraordinar de apropiată de Evanghelie”.

Drumul către Biserică, încă din pruncie, i-a fost călăuzit de părinți: „Mama m-a dus la biserică de când eram foarte mic, în braţe, şi am încă foarte vag impresia acelui timp. Îmi apare ca ceva dintr-o altă lume”. El mărturisește că, în copilăria sa, „întreaga viaţă era organizată în jurul bisericii”.

A urmat cursurile primare la Școala Confesională de șase clase din satul natal, între anii 1910 și 1916. Din cauza războiului, nu a putut continua imediat studiile și abia în luna februarie a anului 1917 s-a înscris la Liceul Confesional Ortodox „Andrei Șaguna” din Brașov. A terminat cursurile liceale în anul 1922. După liceu, a urmat cursurile Facultății de Teologie din Cernăuți. A studiat un an la Facultatea de Litere din București, iar apoi a reluat cursurile de teologie de la Cernăuți, la îndemnul Mitropolitului Nicolae Bălan. În 1927, a obținut licența în teologie și a primit o bursă de studii la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Atena.

În 1928, s-a întors în România și a susținut la Cernăuți examenele de doctorat și teza de doctorat cu titlul Viața și activitatea Patriarhului Dosoftei al Ierusalimului și legăturile cu Țările Românești. În luna noiembrie, a plecat la studii la München. Aici a studiat bizantinologie și dogmatică. În 1929, a făcut cercetări privind viața și opera Sfântului Grigorie Palama, la Berlin și Paris. Tot în 1929, timp de două luni, a făcut studii istorice și patristice la Belgrad.

La 26 de ani, a devenit profesor la Academia Teologică Andreiană din Sibiu. Aici a predat timp de 17 ani: dogmatica (1929–1946), apologetica (1929–1932 și 1936–1937), pastorala (1932–1936) și limba greacă (1929–1934). Timp de zece ani (1936–1946), a fost rector al acestei importante instituții de învățământ teologic universitar. A publicat Anuarele Academiei Teologice Andreiane din perioada 1936–1946.

În anul 1930, s-a căsătorit cu Maria Mihu, care i-a fost soție timp de 63 de ani. Au avut trei copii: Dumitru, Maria și Lidia. A fost hirotonit diacon la 16 octombrie 1931 și preot la 25 septembrie 1932, slujind lui Dumnezeu vreme de 61 de ani.

La îndemnul Mitropolitului Nicolae Bălan, a tradus în românește Dogmatica marelui teolog grec Hristu Andrutsos, care a fost tipărită la Sibiu în 1930. În 1939, a publicat Ortodoxie și românism. A luat atitudine față de filozofia lui Lucian Blaga în lucrarea Poziția d-lui Lucian Blaga față de creștinism și Ortodoxie (1942). În 1938, a publicat Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama, iar în 1943, Iisus Hristos sau restaurarea omului. A început să traducă din limba greacă Filocalia, însoțind traducerea de introduceri și note proprii, lucrare care avea să cuprindă, în cele din urmă, 12 volume.

La 1 ianuarie 1934, a fost numit la conducerea ziarului Telegraful Român. A fost ales de mai multe ori în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Sibiului. În 1940, Mitropolitul Nicolae Bălan l-a hirotesit iconom stavrofor.

După instaurarea regimului comunist, activitatea sa gazetărească a încetat. În mai 1945, a fost îndepărtat de la conducerea Telegrafului Român. La presiunea conducerii comuniste a statului, a fost nevoit să-și dea demisia din funcția de rector în 1946.

Din ianuarie 1947, a fost profesor la Facultatea de Teologie din București, iar după 1948 a predat în cadrul Institutului Teologic Universitar din Capitală. În calitate de profesor de dogmatică, a publicat studii în periodicele din București, Ortodoxia și Studii Teologice; a făcut parte din colectivul care a alcătuit catehismul intitulat Învățătură de credință ortodoxă (1952); a avut un rol primordial în alcătuirea Teologiei dogmatice și simbolice din 1958. Numele său nu apare între autori pentru că fusese arestat de puterea comunistă.

Abia în anul 1965 a revenit la catedră, la Institutul Teologic Universitar din București. În 1973, a fost pensionat. A rămas profesor consultant pentru doctoranzi. A publicat în revistele bisericești, mai ales în Ortodoxia.

Ca profesor, a conferențiat la Freiburg (1968), Heidelberg (1968), Oxford (1969), iar după 1970, la Köln, Tübingen, Bonn, Freiburg, Heidelberg, Paris, Berna, Strasbourg, Geneva, Oxford, Belgrad, Atena, Tesalonic, Bossey, Ierusalim etc.; în noiembrie–decembrie 1982, la New York, Boston, Detroit, Washington și Chicago. În 1990, a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1992, membru activ. Tot în 1992, Universitatea din București i-a conferit titlul de doctor honoris causa.

S-a mutat la Domnul în ziua de 4 octombrie a anului 1993. Întreaga sa viață pământească acoperă aproape întreg veacul al XX-lea, iar cea mai mare parte a vieții și-a închinat-o slujirii lui Dumnezeu. A fost un mărturisitor al credinței ortodoxe și un trăitor isihast al acesteia, fiind pentru noi un model de urmare a lui Hristos și un reper de moralitate și onestitate.

În zilele de 11 și 12 iulie 2024, la Palatul Patriarhiei s-au desfășurat lucrările Sfântului Sinod, în cadrul cărora s-a aprobat canonizarea a 16 sfinți români. Între aceștia se numără și Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, cunoscut în lumea ortodoxă drept cel mai mare teolog român al secolului al XX-lea. Proclamarea generală a canonizării sale s-a făcut la 4 februarie 2025, iar cea locală, la 4 octombrie 2025.

În cuvântul rostit la 4 februarie 2025, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat că Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae este „cel mai mare teolog ortodox al secolului al XX-lea, care a săvârșit anii de temniță în închisorile de la Jilava și Aiud; el a fost cunoscut ca traducător al Filocaliei românești și al altor texte patristice, precum și ca un înţelept dascăl de Teologie Ortodoxă”.

Cinstim astăzi un sfânt mărturisitor care a fost martor la suferința adusă lumii de cele două războaie mondiale și a trecut prin încercările regimului comunist, cunoscând durerea din temnițele acestuia.

A supraviețuit tuturor încercărilor aduse de aceste evenimente dramatice din istoria umanității, mai ales celor din timpul opresiunii comuniste. Toate acestea i-au marcat teologia, prin care ne-a redescoperit filonul patristic al gândirii ortodoxe. Prin opera sa teologică, este o făclie de Înviere în greu încercatul secol al XX-lea și, mai ales, o lumină a mărturisirii în întunecata perioadă comunistă prin care a trecut neamul românesc.

În trista jumătate de veac a regimului comunist prin care a trecut țara noastră, Bunul Dumnezeu a rânduit ca pământul binecuvântat al patriei noastre să rodească oameni care să apere identitatea creștină a românilor ortodocși, cum a fost Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae.

În plină epocă atee, a teologhisit despre iubirea și comuniunea Persoanelor Preasfintei Treimi, lăsându-ne o operă teologică de excepție, prin care redescoperim profunzimea filocalică a teologiei Sfinților Părinți, izvorâtă din trăirea lor isihastă.

Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae nu doar că a scris despre teologia lor, ci a și trăit în duhul lor isihast. Mărturisește că, în închisoare, a fost binecuvântat de Dumnezeu să se bucure de darurile duhovnicești aduse în viața unui creștin de Rugăciunea inimii, centrul trăirii isihaste.

Cea mai mare parte a operei sale a fost scrisă după ce a ieșit din închisoare. Bunul Dumnezeu i-a dăruit zile îndelungate pentru a elabora cea mai importantă operă teologică din secolul al XX-lea, izvorâtă din trăirea lui isihastă pe care a dobândit-o în vremea detenției.

Sfântul Grigorie Palama consideră isihasmul „singurul scop al viețuirii creștine”. În centrul preocupărilor duhovnicești ale isihastului se află dobândirea bucuriei luminii Schimbării la Față a Domnului de pe Muntele Tabor, pe care au trăit-o Sfinții Apostoli Petru, Iacov și Ioan.

Tocmai experiența acestei lumini taborice a trăit-o Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae în temnițele comuniste. Din bucuria duhovnicească adusă de lumina Schimbării la Față a lui Hristos s-a născut opera de sinteză teologică pe care a oferit-o lumii creștine în ultimele trei decenii de viață.

Căutarea lui isihastă o regăsim și înainte de deceniul al VI-lea al secolului al XX-lea (când a fost arestat), prin traducerea Filocaliei în limba română și prin bogatul său comentariu teologic. Cunoscând foarte bine spiritualitatea filocalică, a dorit ca, prin opera sa teologică, să o împărtășească tuturor.

Teologia lui este doxologică, adică de laudă adusă lui Dumnezeu, în duhul isihast al Sfinților Părinți, exprimând întregul tezaur dogmatic ortodox fundamentat biblic și patristic.