Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Ţării Româneşti; Sf. Mc. Calistrat şi Epiharia

Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul s‑a născut în Iviria (Georgia de astăzi), în jurul anilor 1640‑1650, având din botez numele primului chemat la apostolat de Domnul nostru Iisus Hristos, Sfântul Andrei, care a adus atât pe teritoriul ţării noastre, cât şi în spaţiul Georgiei de astăzi creştinismul. El a fost crescut de părinţii săi, Ioan și Maria, în dreapta credinţă creştină, cu evlavie faţă de cele sfinte. Este luat în robie în urma uneia dintre desele invazii turceşti prin care a trecut în istoria medievală teritoriul georgian. Ajunge la Constantinopol, capitala Imperiului Otoman, unde învaţă limbile greacă, turcă, slavă veche, arabă, iar mai târziu, limba română. După ce scapă de robie, trăieşte în preajma Patriarhiei Ecumenice. Aici învaţă arta sculpturii în lemn, pictura și broderia. În anul 1690 ajunge în Ţara Românească. Era un bărbat poliglot, cunoscător în detaliu al principalelor arte ale timpului şi un excepţional cărturar. El va contribui la făurirea culturii române. Cunoscând multele daruri cu care l‑a înzestrat Dumnezeu, Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu l‑a însărcinat cu conducerea tipografiei domneşti de la Bucureşti. Este hirotonit ieromonah, intrând în clerul ortodox al Ţării Româneşti, pe care mai târziu, când va urca pe scara ierarhică, îl va reprezenta cu cinste şi multă dragoste pastorală.

Activitatea tipografică de la Bucureşti o continuă la Mănăstirea Snagov. „A tipărit și a supravegheat cu neobosită râvnă, în migăloasa îndeletnicire, scoțând din tiparnițele pe care le‑a îndrumat, 63 de cărți, din care 38 lucrate de el însuși, în diferite limbi: română, greacă, arabă, georgiană” (Vieţile Sfinţilor).

În timpul petrecut la Mănăstirea Snagov este şi stareţ al acestei vechi obşti monahale de lângă Bucureşti. Pentru activitatea lui excepţională este ales în anul 1705 Episcop la Râmnic, fiind păstorul ortodocşilor români din Oltenia. Întemeiază şi aici o tipografie, unde a tipărit mai multe cărţi, între care Liturghierul şi Molitvelnicul, cărţile fundamentale pentru activitatea pastorală a preoţilor.

În anul 1708 devine Mitropolitul Ţării Româneşti, fiind întronizat în Duminica Ortodoxiei, în prezenţa patriarhilor din Alexandria şi Ierusalim. În timpul păstoririi sale s‑a arătat ca un mare ierarh, care a avut grijă de Biserică şi de păstoriţii săi, expunându‑și multele sale daruri prin predicile lui care mişcau inimile ascultătorilor. Din acestea au ajuns până la noi omilii cuprinse în celebra sa lucrare intitulată Didahii. El este autorul lucrării de artă Chipurile Vechiului şi Noului Testament, cu peste cinci sute de portrete ale unor personaje biblice.

Sfântul Antim a fost un ierarh care a avut grijă de cei defavorizaţi şi s‑a implicat în formarea copiilor săraci, pentru care a înfiinţat școli unde învăţământul era gratuit. Activitatea lui pastorală excepţională ne este sintetizată foarte frumos în lucrarea atât de populară Vieţile Sfinţilor: „Smerit și convins fiind că numai datorită Milostivului Dumnezeu a ajuns vas ales lucrării dumnezeiești, Sfântul Ierarh Antim priveghea cu osârdie și fără de lene, ziua și noaptea și în tot ceasul, pentru folosul tuturor de obște, învățându‑i și îndreptându‑i pe toți cu frica lui Dumnezeu pe calea cea dreaptă. Podoabă a cărturarilor și dulce grăitor al înțelepciunii dumnezeiești în graiul românesc, Sfântul Ierarh Antim a adăpat poporul însetat de credință prin cuvântul său de învățătură, lăsând Bisericii noastre marele tezaur literar și teologic cuprins în Didahiile și predicile sale”.

El a avut grijă de toţi ortodocşii români, mai ales de fraţii în credinţă din Transilvania. Nu a uitat de lumea ortodoxă de pretutindeni, tipărind cărţi pentru ortodocşii arabi din Patriarhia Antiohiei, pentru slavii din Balcani şi greci, iar pentru conaţionalii săi a trimis un meşter tipograf care a tipărit cărţi, la Tbilisi, în limba georgiană.

În toamna anului 1716 este scos de fanarioţi din scaunul de Mitropolit al Ţării Româneşti şi exilat la Mănăstirea „Sfânta Ecaterina” din Muntele Sinai. Pe drum a fost chinuit de soldaţii turci până la moarte, prin tăierea capului, pe care apoi l‑au aruncat în apele Tungiei, un afluent al râului Marița, în sudul Dunării.