Sf. Magdalena de la Mălainiţa; Sf. Sfinţit Mc. Lucian, preotul din Antiohia

Sfânta Magdalena de la Mălainiţa (†1962) „s-a născut la 22 noiembrie 1895 în satul Şciubic, din Valea Timocului, nu departe de graniţa actuală a României, zonă în care trăiesc comunităţi istorice de români. Tatăl ei, Milenko Ilic, era sârb de neam, iar mama, Milca, era româncă descendentă din vechea familie Cătălinici, venită din Transilvania. Primind la Sfântul Botez numele de Magdalena (Măndălina), ca un semn al dumnezeieştii chemări spre o viaţă în smerenie şi slujire, a arătat încă din fragedă pruncie dragoste pentru rugăciune şi Biserică. Înzestrată fiind de Dumnezeu cu darul înţelepciunii şi al credinţei nestrămutate, Magdalena a fost mai întâi dată să înveţe carte, fapt neobişnuit pentru fete în acea vreme, iar mai apoi, la timpul potrivit, când a împlinit vârsta de 19 ani, s-a însoţit în Taina Nunţii cu Miloş, din satul Mălainiţa. Însă Dumnezeu a îngăduit ca acesta să moară în Primul Război Mondial, lăsând-o văduvă cu un copil mic. Trecând prin această încercare cu statornicie în credinţă, Magdalena şi-a pus încrederea în Dumnezeu, rostind adesea în momentele grele ale vieţii: «Vede Dumnezeu». Au urmat anii grei ai Ocupaţiei bulgare (1915-1918), când preoţii erau arestaţi şi ucişi, biserica din Şciubic rămânând fără păstor. Evlavioasă din fire şi cunoscând bine învăţătura de credinţă, ea s-a pus în slujba Bisericii, propovăduind tuturor cuvântul lui Dumnezeu, păstrând astfel candela credinţei nestinsă. În vremurile acelea tulburi, când mulţi oameni apelau la vrăjitorie, din pricina neînţelegerii limbii în care erau săvârşite dumnezeieştile slujbe, Sfânta Magdalena a luptat după putere să îi întoarcă pe oameni la Dumnezeu şi să lepede practicile demonice ale vrăjitoriei. Cunoscând bine limbile română şi sârbă, a fost aleasă de Dumnezeu să fie legătură sfântă între neamuri, iar pentru cei credincioşi, alinare duhovnicească. Şi o puteai vedea pe această fericită femeie umblând neobosită prin ger, furtună sau arşiţă, câte 5 kilometri pe jos, ca să citească şi să cânte la sfintele slujbe, având deosebită smerenie şi râvnă către cele duhovniceşti. Trăind ca o monahie în lume, s-a arătat biruitoare prin post şi rugăciune în încercările prin care trecea, devenind milostivă, blândă şi plină de bunătate. Suferinţele mari ale oamenilor o făceau pe Magdalena să se roage mereu pentru cei săraci şi îndureraţi, ajutându-i cât putea, îndrumându-i spre păzirea căilor Bisericii în duhul poruncilor Domnului, învăţându-i cum să se roage, cum să ţină posturile de peste an şi cum să întâmpine sărbătorile cu pregătire duhovnicească. A dus o viaţă singuratică de rugăciune, păzind turmele de oi şi citind cuvintele Sfintei Scripturi. Bineplăcând lui Dumnezeu şi oamenilor, s-a mutat cu pace la cereştile lăcaşuri în ziua de 15 octombrie 1962 (2 octombrie stil vechi). La adormirea ei în Domnul, faţa i-a strălucit de o lumină nepământească, prin aceasta arătându-se slava de care s-a învrednicit înaintea lui Dumnezeu pentru viaţa sa curată. Pe locul în care a vieţuit Sfânta Magdalena s-a ridicat mai târziu Mănăstirea Mălainiţa, în a cărei biserică au fost aşezate moaştele sfintei. Ea s-a arătat în timp mare făcătoare de minuni, la cinstitele sale moaşte închinându-se mulţime de credincioşi români şi sârbi care îi cer mijlocirea” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul II, luna octombrie).