Sf. Mc. Agata şi Teodula

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 05 Feb 2020

Sfânta Muceniţă Agata (†251) era dintr-o cetate a Siciliei ce se chema Panorm (astăzi, Palermo). Ea era o fecioară foarte frumoasă, făcea parte dintr-un neam ales, avea multe averi pământeşti, dar cea mai mare bogăţie a sa era dragostea pentru Hristos, pe care o purta ca pe o podoabă a sufletului. În acea vreme, împăratul Deciu a dat poruncă să fie prigoniţi şi ucişi toţi creştinii. Cvintilian, conducătorul Siciliei, auzind că Agata este creştină, cuprins fiind de gânduri necurate, a poruncit să fie adusă la judecata lui, în cetatea Catania. Pe drum, Sfânta Agata, între ostaşi fiind, nu înceta a-L ruga pe Dumnezeu să o întărească pentru a-şi mărturisi fără frică marea sa credinţă. Ajungând acolo, Sfânta Agata a fost dusă în casa unei femei necredincioase, Afrodisia, pentru ca aceasta s-o întoarcă de la Hristos spre dragostea lumească. Însă fericita Agata, ţinându-se tare în credinţă, dorea ca mai degrabă să moară de moarte mucenicească decât să se lepede de Hris­tos-Dom­nul. Drept aceea, adusă înaintea lui Cvintilian şi a tuturor, fericita Agata L-a mărturisit cu mult curaj pe Iisus Hristos Mântuitorul. Atunci, Cvintilian a poruncit să i se taie sânii, dar noaptea Dumnezeu a vindecat-o în temniţă. Acolo fiind, Sfântul Apostol Petru i s-a arătat Sfintei Agata, întărind-o în credinţă. Deci, au scos-o iarăşi la judecată şi, rămânând statornică în credinţă, au târât-o pe cioburi ascuţite şi au ars-o cu cărbuni aprinşi. După acestea, aruncată fiind în temniţă, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.