Sf. Mc. Chiric şi Iulita; Sf. Ier. Iosif, Arhiepiscopul Tesalonicului; Sf. Vladimir, luminătorul Rusiei

Data: 15 Iulie 2015

Sfinţii Mucenici Chiric şi Iulita erau originari din Licaonia (Asia Mică). Sfânta Iulita, fiind mama Sfântului Chiric, care era în vârstă de 3 ani, a fugit împreună cu fiul ei în Seleucia şi apoi în Tarsul Ciliciei pentru a scăpa de persecuţia împăratului Diocleţian (286-305). În Tarsul Ciliciei, a fost însă prinsă şi adusă spre judecată înaintea guvernatorului Alexandru, care a supus-o la chinuri. Sfântul Chiric, care se afla în braţele guvernatorului păgân Alexandru, a început să plângă când mama sa era biciuită. Atunci, guvernatorul l-a ucis, lovindu-l de treptele scaunului de judecată. În cele din urmă, îndurând numeroase chinuri, Sfânta Iulita a trecut la Domnul primind moarte martitrică prin decapitare. Trupurile celor doi sfinţi au fost îngropate cu cinste de către creştinii din cetate. Astăzi mai pomenim pe Sfântul Ierarh Iosif, Arhiepiscopul Tesalonicului (†830), care a fost fratele Sfântului Teodor Studitul. Tot astăzi pomenim şi pe Sfântul Vladimir, luminătorul Rusiei (980-1015), cel care a poruncit să se boteze tot poporul rus. (Diac. George Aniculoaie)