Sf. Mc. Chiric şi Iulita; Sf. Vladimir, luminătorul Rusiei

În cetatea Iconiei, din ţara Licaoniei, era o femeie tânără, de neam bun, anume Iulita (†304), care era din seminţia împăraţilor Romei şi era creştină. Aceasta, după ce l-a născut pe fiul ei pe care l-a numit Chiric, a rămas văduvă. Şi fiind prigoniţi creştinii în zilele lui Diocleţian (284-305), a fugit împreună cu fiul ei în Seleucia şi de acolo în Tars, cetatea Ciliciei, şi vieţuia între cei săraci. Fiind pârâtă de păgâni dregătorului Alexandru că este creştină, au fost aduși la judecată ea şi fiul ei, care avea atunci trei ani. Văzând curajul mărturisirii ei, dregătorul a poruncit să fie bătută cumplit, şi chinuită fiind, pruncul plângea şi se trăgea din mâinile celor  ce-l ţineau. Atunci dregătorul l-a luat pe Chiric la el în braţe, dar copilul l-a zgâriat pe faţă, nelăsându-se mângâiat de el. Pentru aceasta, l-a aruncat jos, izbindu-l cu piciorul în coaste, iar pruncul căzând  pe treptele cele de piatră şi lovindu-se cu capul de ele,  tot locul acela l-a umplut de sânge şi astfel şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Iar mamei sale, Iulita, după  ce a fost cumplit chinuită, fiind scoasă din cetate,  i s-a tăiat capul.