Sf. Mc. Lavrentie Arhidiaconul; Sf. Sfințit Mc. Xist, Episcopul Romei; Sf. Mc. Ipolit
Sfântul Sfințit Mucenic Xist, Episcopul Romei (257-258), era originar din Atena. Când împăratul Valerian (253-260) a pornit prigoană împotriva creștinilor, episcopul a poruncit arhidiaconului său, Lavrentie, care era originar din Spania, să chivernisească vistieria Bisericii și să se îngrijească de săraci. Atunci, Lavrentie a împărțit toate bunurile la săraci. Când s-a întors împăratul din Persia, Sfântul Xist a fost adus înaintea sa și, pentru că nu s-a lepădat de Hristos, a primit cununa muceniciei prin tăierea capului. L-au adus și pe Lavrentie, cerându-i-se bunurile Bisericii. Arhidiaconul le-a spus că Biserica are multe bunuri și are nevoie de trei zile pentru a le strânge pe toate. Când s-a împlinit sorocul, Lavrentie a adus în căruțe mulțime de săraci, orbi, șchiopi, muți, văduve și orfani, care trăiau din milosteniile Bisericii. Mânios, împăratul l-a supus la chinuri, care i-au adus cununa muceniciei. În timpul supliciilor, când era în temniță, văzând că Lavrentie tămăduia pe cei în suferință, a crezut în Hristos și tribunul Calinic. Trupul Sfântului Lavrentie a fost îngropat de Ipolit, care, fiind prins și supus la chinuri, a devenit și el mucenic al lui Hristos. (Diac. George Aniculoaie)