Sf. Sfinţit Mc. Antim, Episcopul Nicomidiei; Sf. Cuv. Teoctist
Sfântul Sfinţit Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei, a dus o viață sfântă, fiind smerit şi iubitor de aproapele. În timpul împăratului Diocleţian (284-305), primul act de persecuţie a creştinilor a constat în distrugerea Bisericii din Nicomidia şi prinderea Sfântului Antim. Cu toate că era întemniţat, Episcopul Antim a păstrat legătura cu cei care erau supuşi persecuţiei lui Diocleţian în Nicomidia, trimiţându-le scrisori de încurajare şi întărire prin diaconul său Teofil. Dar Teofil a fost prins într-una din misiunile sale şi martirizat, iar Antim, din porunca augustului Maximian, care se afla atunci în Nicomidia, a fost supus la chinuri şi în final decapitat. Trupul Sfântului Sfinţit Mucenic Antim a fost ridicat noaptea şi înmormântat cu mare cinste de către creştini.