Sf. Sfinţit Mc. Teodot, Episcopul Chiriniei; Sf. Mc. Isihie (Zi aliturgică. Dezlegare la brânză, lapte, ouă şi peşte)
Sfântul Teodot (†315) s-a născut în Galatia din Asia Mică. El propovăduia cu multă însufleţire cuvântul Domnului şi-i aducea pe mulţi la credinţă, fiind ales pentru aceasta episcop în cetatea Chirinia, Cipru. În acea vreme era prigoană împotriva creştinilor, iar cruntul dregător al Ciprului, Savin, l-a prins pe Sfântul Teodot şi l-a îndemnat să se lepede de Hristos. Dar sfântul a mărturisit temeinicia credinţei creştinilor şi pentru aceasta a fost bătut şi întins pe lemn, apoi trupul i-a fost strujit cu gheare de fier. Nevrând să îi cinstească pe idoli, a fost întins pe un pat de fier încins, apoi, i s-au bătut cuie în tălpi. Dar el pe toate le răbda şi, fiind ţinut în temniţă, a rămas acolo până în vremea împăratului Constantin cel Mare, care, în anul 313, a dat poruncă să înceteze persecuţiile împotriva creştinilor. Fiind eliberat, Sfântul Teodot s-a întors la episcopia sa, păstorind încă doi ani. Şi s-a mutat la Domnul purtând îndoita cunună: de mărturisitor şi de arhiereu al lui Hristos.
Tot astăzi îl pomenim pe Sfântul Mucenic Isihie, care era senator pe vremea lui Galeriu (305-311). Stârnindu-se prigoană împotriva creştinilor, a fost prins şi Isihie şi, fiind dezbrăcat de hainele sale de mare preţ pe care le purta, a fost îmbrăcat cu o haină de păr, fără mâneci şi a fost pus să toarcă lână împreună cu femeile, spre necinstea şi ruşinea sa. Şi făcându-se acestea, chemându-l pe el împăratul, îl întrebă dacă nu se ruşinează. Sfântul Isihie a spus că cinstea din lumea aceasta este vremelnică, dar cinstea lui Hristos este veşnică şi nesfârşită. Pentru aceasta a fost înecat în râul Oronte, lângă Antiohia, primind astfel cununa muceniciei.