Sf. Sfinţit Mucenic Ierotei, Episcopul Atenei

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 04 Octombrie 2020

Sfântul Ierotei era din Atena şi a fost unul din cei nouă sfetnici ai Areopagului, adică făcea parte din sfatul cetăţii. Sfântul Apostol Pavel a fost acela care i-a insuflat Sfântului Ierotei dragostea faţă de învăţătura evanghelică şi tot el l-a botezat în numele Prea­sfintei Treimi şi l-a aşezat apoi episcop în Atena. Sfântul Ierotei a fost, deci, primul Episcop al Atenei. La rândul său, Sfântul Ierotei a fost învăţător neostenit Sfântului Mucenic Dionisie Areopagitul, căruia multe povăţuiri i-a oferit pe calea înţelegerii dreptei credinţe, adusă de Mântuitorul Iisus Hristos spre mântuirea şi înnoirea lumii. Despre Sfântul Ierotei se mai ştie că la Adormirea Maicii Domnului în Ghetsimani, chiar dacă soborul Sfinţilor Apostoli era de faţă, totuşi Sfântul Ierotei s-a învrednicit, în numele tuturor, să facă început cântărilor la prohodirea celei Preacurate. Şi era Sfântul Ierotei cu totul înstrăinat şi îndepărtat cu sufletul de cele pământeşti, iar lucrurile acestea erau cunoscute de toţi oamenii, căci acest sfânt era cu adevărat cinstitor de Dumnezeu şi cuprins de dumnezeiască râvnă. Deci, vieţuind în chip bineplăcut Domnului şi bucurând cu faptele sale minunate pe îngerii din ceruri, s-a mutat în pace la cereştile lăcaşuri.