Liturghia Darurilor în Parohia Săpânţa, Maramureş
Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, s-a aflat miercuri, 23 martie, în mijlocul credincioşilor din Parohia Săpânţa, unde a săvârşit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfinţite în biserica aflată în faza de terminare a picturii, după o renovare integrală. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic „Theologos”, dirijat de arhid. Adrian Dobreanu. Credincioşii din această parohie sunt păstoriţi de pr. Iustin Leon Luţai.
În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit despre perioada de pregătire pentru praznicul Învierii Domnului: „Postul nu este dietă medicală. În Ortodoxie, din 365 de zile, mai mult de jumătate sunt de post. În postul acesta, Părinţii Bisericii au îmbogăţit slujbele, ca să îmbinăm postul cu postirea. Postul înseamnă să ne abţinem de la anumite alimente, iar postirea înseamnă să ne hrănim cu hrană teologică, să hrănim sufletul cu hrană duhovnicească, să participăm la slujbele Bisericii, care sunt mai multe şi mai bune”.
După slujbă a făcut o vizită credincioasei Ileana Turda din Săpânţa, care în 9 martie a împlinit 100 de ani de viaţă, căreia i-a acordat Ordinul „Crucea Justinian Arhiepiscopul”.