Sfânta Liturghie arhierească la Catedrala mică din Târgu Mureș
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie și a rostit un cuvânt de învățătură la Biserica „Buna Vestire” - Catedrala mică din municipiul Târgu Mureș, în Duminica a 4-a din Postul Mare. La momentul rânduit din cadrul slujbei, diaconul Andrei Crișan a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Miercurea Nirajului, Protopopiatul Târgu Mureș.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, adresându-se celor prezenți, ierarhul a spus: „Dacă dorim să ne ostenim pentru Dumnezeu, El Se va îngriji de noi și de copiii noștri, încât problemele noastre pur și simplu vor dispărea, durerile noastre se vor alina și rănile noastre se vor închide. Dacă prin post și rugăciune ne apropiem de Dumnezeu în necazurile și dificultățile noastre, atunci El ne va elibera de povara zilei și de grijile obsedante ale acestei vieți efemere. Să urâm deșertăciunea, să ne ferim de păcat și să ne smulgem din mreaja patimilor înrobitoare. Așa făcând, ne dovedim lucrători vrednici și harnici în via Domnului și, pentru aceasta, El ne va dărui pe acest pământ spor duhovnicesc și daruri cerești, iar dincolo de granițele morții vom primi de la Cel Preaînalt răsplată și slavă veșnică”. La Altarul acestei biserici slujesc pr. Călin Șipoș, pr. Benone Scrob și pr. Călin Budai.