Sfânta Liturghie în Vişeu de Mijloc şi binecuvântarea casei parohiale

Un articol de: Andrei Fărcaş - 01 August 2023

Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a săvârşit duminică, 30 iulie, Sfânta Liturghie în Parohia Vişeu de Mijloc, Protopopiatul Vişeu, şi a binecuvântat noua casă parohială. Ierarhul a rostit un cuvânt de învăţătură pornind de la pericopa evanghelică a duminicii, despre înmulţirea pâinilor, subliniind legătura cu Sfânta Împărtăşanie. „Înmulţirea pâinilor simbolizează Euharistia pe care o primim ca Trup şi Sânge al Domnului spre iertarea păcatelor şi viaţa de veci. Poporul are foame şi sete pentru Dumnezeu şi nu se poate potoli cu petreceri lumeşti şi cu bucate alese, ci cu Trupul şi Sângele Domnului. (...) Să rămânem în jurul Mântuitorului, în jurul altarelor, în jurul păstorilor, aşa cum mulţimile Îl înconjurau pe Mântuitorul și se hrăneau şi îşi potoleau setea şi îşi primeau putere ca să parcurgă viaţa cu greutăţile ei pline de speranţe că Dumnezeu îi iubeşte, îi ocroteşte, îi vindecă şi-i mântuieşte”, a spus ierarhul. 

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos”, dirijat de Florian Vois.

La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotesit iconom stavrofor pe pr. paroh Ştefan Ardelean şi a acordat diplome lui Vasile Coman, primarul oraşului Vişeu de Sus, deputatului Gheorghe Şimon, Consiliului parohial, epitropului Vasile Măreţ, corului parohiei, cântăreţului bisericesc Ioan Şimon, Comitetului parohial şi altor binefăcători. 

Preasfințitul Episcop Iustin a binecuvântat, apoi, noua casă parohială, ridicată de preotul paroh, Consiliul parohial şi credincioşi.