Sfânta Muceniță Filofteia sărbătorită în biserici din Capitală
Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș a fost cinstită luni, 7 decembrie, în întreaga țară, fiind cunoscută pentru viața ei aleasă, plină de râvnă duhovnicească și iubire de sărmani. În Capitală, credincioșii au participat la Sfânta Liturghie săvârșită în mai multe biserici închinate sfintei.
Biserica Parohiei Dobroteasa din Protoieria Sector 3 Capitală și-a sărbătorit luni, 7 decembrie 2020, ocrotitoarea, pe Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș.
În ajunul sărbătorii a fost săvârșită slujba Privegherii de un sobor de slujitori condus de preotul Florin Nectarie Busuioc, protopop al Protoieriei Sector 3 Capitală. La final, părintele protopop l-a instalat la această parohie pe cel de-al treilea preot coslujitor, părintele Liviu Barbu, transferat de la comunitatea românească din Norwich, Marea Britanie.
A doua zi, de sărbătoarea Sfintei Mucenițe Filofteia, credincioșii din Capitală au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de slujitorii bisericii, unde s-au putut închina la icoana făcătoare de minuni cu chipul Sfintei Mucenițe Filofteia, de mare valoare duhovnicească, zugrăvită în anul 1867 și prinsă în ferecătură de argint. „În semn de cinstire a sfintei, copiii de la Grupul de muzică «Sfânta Muceniță Filofteia» și de la Cercul de pictură «Buna Vestire» ale parohiei au pus în scenă viața sfintei mult iubite de poporul român. A fost o predică vie prin gura celor mici, cu o durată de 10 minute”, ne-a spus preotul George Paraschiv.
Numeroși credincioși au participat luni, 7 decembrie 2020, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Plevna din Protoieria Sector 6 Capitală, care și-a sărbătorit cel de-al doilea hram închinat Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș. Ziua de sărbătoare a început de dimineață, prin slujba Utreniei, urmată de Sfânta Liturghie.
La această biserică, se află o frumoasă icoană cu viața Sfintei Filofteia, ce datează din anul 1876. Locaşul de rugăciune este cunoscut în Bucureşti şi pentru monumentul funerar din marmură ridicat în cinstea celor doi ofițeri și 47 de soldați pompieri căzuți în bătălia cu turcii de la Dealul Spirii din anul 1848, înmormântați aici într-o groapă comună.
Credincioșii Parohiei „Sfinții Ioachim și Ana”-Oborul Vechi din Protoieria Sector 2 Capitală au participat cu evlavie luni, 7 decembrie 2020, la Sfânta Liturghie, unde au avut ocazia de a se închina la un veșmânt care a acoperit pentru o perioadă moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș.
Ziua de sărbătoare a început în ajun, prin slujba Privegherii săvârșită de un sobor de slujitori din care au făcut parte preotul Ciprian Georgian Tudor, parohul bisericii; preotul Gheorghe Tudor de la Parohia Precupeții Vechi; și preotul Cristian Berca, slujitor la Centrul Clinic de Boli Reumatismale „Dr. Ion Stoia” din Capitală. A doua zi, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de părintele paroh Ciprian Georgian Tudor împreună cu părintele Cristian Berca. „Am fost impresionat de numărul mare de credincioși prezenți astăzi, ceea ce arată că Sfânta Filofteia este mult iubită de bucureșteni. În urmă cu o lună, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și prin bunăvoința Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, parohia noastră a primit un veșmânt care a acoperit moaștele Sfintei Filofteia de la Curtea de Argeș, pentru că acest veșmânt este plin de sfințenie, de darul rugăciunilor și mijlocirii sfintei mucenițe”, ne-a spus preotul Ciprian Georgian Tudor.
Veșmântul Sfintei Mucenițe Filofteia este așezat într-o raclă din lemn la un baldachin special amenajat, împodobit cu icoana sfintei, pictată de renumitul pictor Gheorghe Tattarescu, recent restaurată și resfințită.