Sfânta Parascheva, izvor de bucurie şi speranţă

În fiecare toamnă, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva transformă Iașiul într‑un loc de întâlnire între cer și pământ, unde pelerinii îşi mărturisesc în taină durerile şi dorurile, drumul către cinstitele moaşte însemnând adesea ore lungi de aşteptare. Însă această așteptare nu este doar o încercare a trupului, ci și o jertfă făcută cu smerenie, recunoştinţă și iubire faţă de Sfânta Parascheva mult folositoare. „Am făcut o promisiune în urmă cu aproape 30 de ani, iar de atunci sunt nelipsită de la sărbătoarea ei. Am primit ajutor din partea sfintei şi vin să‑i mulţumesc”, ne‑a spus Constanţa Năstase, 69 de ani, din Galaţi.

Timp de mai multe zile am fost printre pelerini, le‑am auzit rugăciunile rostite în șoaptă, le‑am descoperit tristețile purtate în tăcere, dar şi bucuria și nădejdea cu care își îndreptau pașii spre Sfânta Parascheva. Atingerea cinstitelor moaște încununează drumul jertfelnic al credincioșilor care, veniţi de departe sau de aproape, își așază cu încredere, înaintea ocrotitoarei Moldovei, poverile sufletești. Toţi credincioșii, negreșit, îşi mărturisesc iubirea şi recunoştinţa pentru Sfânta Parascheva, care i‑a ridicat când erau jos, i‑a întărit când erau slăbiți, i‑a însănătoșit când erau bolnavi, le‑a redat speranţa când erau deznădăjduiți. Cu multă smerenie se roagă pentru sănătate, iertare şi, parcă mai mult ca oricând, pace. Pace în suflet, pace în familie, în ţară şi între popoare.

Ajutorul Sfintei Cuvioase Parascheva

„Nu ştiu dacă vă pot explica în cuvinte ce sentimente nobile ne încearcă atunci când venim la Sfânta Parascheva. Ceea ce ştiu, dincolo de orice alte cuvinte iscusite, este că rugăciunea la Cuvioasa m‑a izbăvit de o boală care m‑a chinuit în tinereţe şi m‑a ajutat să trec printr‑o operație destul de complicată... Eu sunt din Galaţi şi nu ştiam în tinereţe de Cuvioasa Parascheva, însă am aflat de ea de la oamenii care mergeau cu trenul spre Iaşi, la fiecare început de octombrie. Am lucrat la CFR Călători, vindeam bilete, ofeream informaţii, iar grupurile cu flori şi busuioc în mână mi‑au atras atenţia şi m‑au făcut să întreb încotro merg; aveau ceva acei oameni, erau foarte senini chiar dacă se putea observa că fiecare poartă câte o povară. Am venit şi eu cu soţul, iar cum am ajuns lângă raclă am început amândoi să plângem, dar nu era un plânset de tristețe, ci unul care parcă ne‑a eliberat”, a mărturisit Constanţa Năstase (69 de ani), din Galaţi.

De atunci, femeia spune că s‑a simţit din ce în ce mai bine, boala de care suferea s‑a ameliorat, a început a urca sprintenă scările, fără să obosească: „Chiar şi când vorbeam, abia respiram şi simțeam că sunt mereu obosită. Medicii fac tot ce pot şi ei, dar restul tot Dumnezeu le rânduiește după mila Sa. Mie îmi place să spun că sfinții sunt avocații noştri la tronul Mântuitorului. Iar eu mă rog la ei să mă reprezinte, să transmit mesajele mele mai departe cu ajutorul rugăciunilor, al faptelor bune. Iar unul dintre mesageri, unul dintre avocații mei este Sfânta Parascheva şi voi veni la ea până când nu voi mai putea să mă mișc”, înnoiește legământul făcut în urmă cu aproape 30 de ani.

Doamna Maria din Botoșani nu doreşte să‑i fac o fotografie şi nici să‑i dau numele complet, însă ţine să spună că o doare inima atunci când citeşte sau aude tot felul de păreri batjocoritoare la adresa credincioșilor care se nevoiesc într‑un pelerinaj: „Ce poate fi mai frumos decât oamenii împreună, senini şi binevoitori? Am fost la pelerinaje şi afară, de exemplu la Sfântul Francisc de Assisi, dar nu am auzit acolo cuvinte de ocară la adresa credincioșilor. Dimpotrivă. Fiecare simțim diferit, după suflet, dar într‑un pelerinaj există un singur duh, cel al păcii şi al liniștii. Eu pot spune că simt o mare ușurare şi bucurie când vin la Cuvioasa, am avut multe încercări în viaţă, cu boli în familie, greutăți de toate felurile, dar mereu am crezut că Dumnezeu nu va uita de mine”.

În lungul șir al pelerinilor, credinţa unește, iar smerenia şi omenia nu se măsoară în cuvinte mari, ci în gesturi simple: necunoscuții își zâmbesc, își oferă un cuvânt bun, împart o sticlă cu apă, un buchet de busuioc sau o haină mai groasă. Îşi împărtășesc suferințele, bucuriile şi valurile vieţii, descoperind că nu sunt singuri, ci sunt uniți în rugăciune şi în dorința de a se face vrednici de alinarea şi binecuvântarea Sfintei Cuvioase Parascheva.

„Eu sunt de la Vaslui”, spune o femeie de 79 de ani, „şi vin mai des la Cuvioasa”. Uneori vine cu fetele, alteori rămâne ea singură la rând cât ele „se duc pe la doctori ori rezolvă alte probleme”: „Mă rog pentru sănătate. Dacă ai sănătate, poţi munci, iar dacă poţi munci, eşti liber, câştigi un ban cinstit, nu depinzi de nimeni, ai un rost în viaţa asta. Mă rog pentru copii şi nepoți, să fie sănătoși, mă rog şi pentru mine, să mă mântuie Dumnezeu, dar mă rog şi pentru liniștire, să fie pace în lume”.

Eugenia Iordache (67 de ani), din comuna Gura Vitioarei, județul Prahova, a venit anul acesta pentru prima dată la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, după ce a tânjit ani la rând şi i‑a atins cinstitele moaşte doar pe ecranul televizorului: „Am venit cu gânduri bune, de rugăciune pentru apropiații noștri, pentru copiii noștri, pentru prieteni, pentru toată lumea, să fie bine, să avem sănătate, să ne ajute Cuvioasa să mergem înainte în ciuda tuturor greutăților. Am descoperit‑o pe Cuvioasa la televizor… de ani buni, când o scotea afară din catedrală şi vedeam imagini, atingeam televizorul şi tot îmi ziceam că trebuie să fac în aşa fel încât să ajung şi eu să o ating cu mâna de‑adevăratelea. Anul acesta mi‑a ajutat Dumnezeu şi am reuşit. Mă întorc acum acasă cu o mulțumire foarte mare sufletească şi cu multă, multă bucurie”.

„Vizită” de taină

Pelerinii vin şi pleacă, purtând în suflet binecuvântarea întâlnirii cu Sfânta Parascheva, a acelor ore de rugăciune şi îndelungă răbdare care i‑a întărit în credinţă.

Dumitru Filip este un tânăr din Republica Moldova care trăiește la Bucureşti şi a ajuns la Iaşi „cu treabă, în interes de serviciu”. Cu un buchet de crizanteme albe - „Cum poţi veni altfel, dacă nu cu flori şi cu inima deschisă?” - Dumitru aştepta să se închine pentru a treia oară în trei zile. Șirul pelerinilor nu se întindea încă pe kilometri întregi, iar așteptarea era mai blândă. „Am venit şi prima, şi a doua, şi a treia oară ca să mă bucur de fiecare clipă pentru că nu ştiu când voi mai avea posibilitatea să revin. În Iaşi am mai fost, dar nu am mai ajuns aici, la catedrală; am aflat ulterior de la prieteni despre moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, am citit apoi despre ea, iar acum am venit să‑i mulţumesc personal. Sunt aici în aşteptare cu Dumnezeu şi simt o mare bucurie încercând din răsputeri să urmăm calea sfinţilor”, spune Dumitru, care vrea ca „vizita” lui să continue în taină, să nu ştie nimeni, pentru că „e bine ca uneori să fim doar noi cu sfinții şi cu sufletul nostru”.