Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii; Sfinţii Ierarhi Amfilohie, Episcopul Iconiei, şi Grigorie, Episcopul Acragandelor

Acest fericit părinte Antonie era de neam român şi s-a născut în 1628 la Ianina în Munţii Pindului. A crescut în dreapta credinţă, mergând de mic la sfânta biserică, unde îşi găsea desfătarea sufletească. La 20 de ani s-a stabilit în Râmnicu-Vâlcea, unde şi-a întemeiat o familie, iar pe fiul său Mihail l-a încredinţat slujirii preoţeşti. A trăit pe vremea binecredinciosului voievod Matei Basarab şi a Sfântului Voievod martir Constantin Brâncoveanu. La vârsta de 64 de ani, cu binecuvântarea Episcopului Ştefan al Râmnicului (1673-1693), a îmbrăţişat viaţa monahală în Mănăstirea Sărăcineşti, primind numele de Antonie. Dorind să sporească nevoinţele sale, a cerut binecuvântare de la Episcopul Ilarion să plece pe Muntele Athos, însă episcopul l-a îndrumat să meargă să refacă Schitul Iezeru, care se afla în părăsire. Schitul Iezeru era întemeiat de sihaştri în secolul al 14-lea, apoi fusese refăcut în secolul al 16-lea de domnitorul Mircea Ciobanul (1545-1554). Făcând ascultare faţă de arhiereul său, după ce a reînnoit sfântul locaş, cu binecuvântarea Sfântului Antim Ivireanul, care păstorea atunci Eparhia Râm­ni­cului, Sfântul Antonie a mers în pustie, unde se nevoia într-o peşteră săpată de el. Acolo s-a rugat neîncetat ziua şi noap­tea. Însă diavolul i-a adus multe ispite şi supărări, dar pe toate le-a biruit sfântul cu harul lui Dumnezeu. Cuviosul Antonie era mic de stat şi gârbov de bătrâneţe, purta un brâu din lanţuri de fier împre­ju­rul său pentru înfrânare, mânca o dată în zi doar pâine şi apă şi nu dormea pe pat, ci stătea, pentru osteneală, rezemat de nişte pietre. A trecut la Domnul în 1720. Ţinând seama de viaţa şi de nevoinţele sale, Sfântul Sinod al Bisericii noastre l-a trecut în rândul sfinţilor în anul 1992. Sfinte Cuvioase Părinte Antonie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!