Sfântul Cuvios Gherasim de la Iordan; Sfinţii Mucenici Pavel şi sora sa, Iuliana

Cuviosul Gherasim era din părţile Lichiei şi de tânăr a îmbrăţişat viaţa monahală, vieţuind mai întâi în pustiul Tebaidei din Egipt. Pe la sfârşitul împărăţiei lui Teodosie cel Tânăr s-a sălăşluit în pustiul Iordanului, făcând lângă râu o mănăstire. În zilele vieţuirii sale în Palestina, împărăţind Marcian şi Pulheria, s-a făcut în Calcedon al patrulea Sinod Ecumenic (451), împotriva Patriarhului Dioscor al Ale­xan­driei şi a lui Eutihie arhi­man­dritul, care susţineau că în Hristos, după întruparea Sa, este o singură fire. Învăţătura adevărată spune că Mântuitorul Iisus Hristos a avut două firi: dumnezeiască şi omenească, unite în chip neamestecat şi neschimbat, neîmpărţit şi nedespărţit. În acea vreme s-a amăgit cu înşelăciunea şi Cuviosul Gherasim, însă, voind Dum­nezeu, degrabă s-a îndreptat, precum scrie Cuviosul Chiril în „Viaţa Sfântului Eftimie”. Sfântului Gherasim i-a slujit, asemenea unui om, un leu, pe care sfântul l-a vindecat, scoţându-i un ghimpe din picior. Mănăstirea Sfântului Gherasim a fost nimicită în sec. al 13-lea, dar moaştele sale au fost aşezate de monahi în mănăstirea lui Calamon, care a primit de atunci numele Sfântului Gherasim.