Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Ţării Româneşti; Sfinţii Mucenici Calistrat şi Epiharia

Sfântul Antim s-a născut în Iviria (Georgia) pe la anul 1650, din părinţi dreptcredincioşi, Ioan şi Maria, primind la Botez numele Andrei. Crescut în duhul tradiţiei ortodoxe, tânărul Andrei a primit de la Dumnezeu darul picturii şi sculpturii bisericeşti. Odată, năvălind turcii pe meleagurile sale, a fost luat sclav şi dus la Constantinopol. Acolo a îndurat multe umilinţe şi amărăciuni, mai ales că era înconjurat numai de străini păgâni. După o vreme, Andrei a fost răscumpărat de creştini şi a slujit Domnului ani mulţi ca mirean pe lângă Patri­arhia Ecumenică, desăvârşindu-şi priceperea artistică şi cunoaş­terea limbilor greacă, turcă şi arabă. Pe la anul 1690, la reco­mandarea Patriarhului Ierusa-­ limului, Dositei Notara, a venit în Ţara Românească la cererea Voievodului Constantin Brânco­veanu, pentru a ajuta la tipărirea cărţilor bisericeşti. Aşadar, acti­vitatea sa în slujba Bisericii și-a desfășurat-o în Ţara Româneas­că. La călugărie, Andrei a primit numele Antim. A fost egumen al Mănăstirii Snagov, Episcop de Râmnicu Vâlcea și Mitropolit al Ţării Românești. A fost un mare om de cultură: tipograf, sculptor, pictor teolog și autor al celebre­lor Didahii (o colecție de predici folosite la marile sărbători de peste an). Începută în 1713, Mănăstirea „Tuturor Sfinţilor”, construită în Bucureşti după planurile proprii, poartă cu ade­vărat pecetea sufletească a ctitorului ei. La insistențele Porții Otomane a fost exilat în anul 1716. De asemenea, a fost caterisit pe nedrept de Patriarhia Ecumenică, fiind condamnat la închisoare pe viaţă la Mănăs­ti­rea „Sfânta Ecaterina” din Sinai. Şi-a dat viața ca un martir pentru credința creștină, fiind ucis de ostașii care îl escortau pe drumul exilului. Abia în 1966 Patriarhia Ecumenică a ridicat caterisirea nedreaptă ce era asupra Sfântului Antim, iar în anul 1992 a fost recunoscut în chip sobornicesc drept Sfânt Ierarh şi Sfinţit Mucenic.