Sfântul Ierarh Nifon - păstor vrednic, om de cultură şi rugător fierbinte
Împlinirea a cinci ani de la aducerea şi aşezarea moaştelor Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, pentru totdeauna spre închinare, la Catedrala din Târgovişte reprezintă un eveniment duhovnicesc important pentru Arhiepiscopia Târgoviştei, dar şi pentru întreaga Ortodoxie românească.
Cu aleasă bucurie, am participat, în anul 2008, la acel moment duhovnicesc, semnificativ pentru aprofundarea legăturii duhovniceşti dintre Sfântul Ierarh Nifon şi credincioşii care îi cinstesc numele acolo unde el a păstorit Mitropolia Ţării Româneşti cu mai bine de jumătate de mileniu în urmă.
În Ortodoxie, sfinţii sunt prieteni ai lui Dumnezeu, vrednici următori ai Mântuitorului Iisus Hristos, învăţători ai credinţei, ai vieţii duhovniceşti şi ai virtuţilor morale, dar şi rugători în cer pentru mântuirea oamenilor.
Chipul înţelept, blând şi luminos al Sfântului Ierarh Nifon este viu şi pilduitor mai ales în sufletele credincioşilor din Arhiepiscopia Târgoviştei, care, în fiecare an la 11 august, dar şi în tot timpul anului, cu multă evlavie şi cu încredere în milostivirea lui Dumnezeu şi în iubirea mijlocitoare a marelui Ierarh, vin să se închine la binecuvântatele sale moaşte.
Înţelept apărător al credinţei şi Bisericii străbune, mult nevoitor întru dobândirea vieţuirii sfinte, erudit om de cultură şi harnic arhipăstor, Sfântul Ierarh Nifon a înnoit viaţa duhovnicească şi morală a românilor de la începutul secolului al XVI-lea, reorganizând temeinic viaţa bisericească, sporind dorinţa oamenilor de a cunoaşte mai bine lumina Evangheliei lui Hristos şi dăruindu-le un înalt model de sfinţenie şi demnitate creştină.
Urmând cu bucurie şi acrivie lui Hristos, Sfântul Ierarh Nifon a pus bazele unei ample înfloriri duhovniceşti, culturale şi morale creştine, pe care s-a sprijinit apoi şi dezvoltarea socială şi economică a Ţării Româneşti.
Pentru misiunea Bisericii, aportul eruditului Ierarh a fost unul bogat şi variat, deoarece, urmare îndemnului său stăruitor, a fost utilizat tiparul, cel mai nou mijloc de comunicare socială al timpului, pentru cunoaşterea mai rapidă şi extinsă a credinţei şi vieţii liturgice ortodoxe. Astfel, Ieromonahul Macarie a tipărit, la îndemnul Sfântului Ierarh Nifon şi cu sprijinul Domnitorului Radu cel Mare, primul Liturghier ortodox din lume şi prima carte de pe teritoriul ţării noastre. Este vorba despre renumitul Liturghier macarian, tipărit în anul 1508, la Târgovişte şi omagiat în chip special, în anul 2008, în prezenţa Noastră, prin retipărirea lui jubiliară, la iniţiativa şi cu osârdia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, la împlinirea a 500 de ani de la apariţia lui (1508-2008). După Liturghier au urmat Octoihul (1510) şi Tetraevangheliarul (1512), care au deschis calea unei largi şi intense utilizări a tiparului în opera pastoral-misionară a Bisericii noastre. Această lucrare a continuat prin strădaniile unor personalităţi culturale şi bisericeşti, precum Dimitrie Liubavici, Diaconul Coresi, Matei Basarab, Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, Şerban Cantacuzino şi mulţi alţii până astăzi.
Rod strălucit al activităţii pastoral-misionare a Sfântului Ierarh Nifon şi dar preţios făcut nouă este şi Sfântul Voievod Neagoe Basarab, fiul său duhovnicesc, devenit înţelept om politic creştin, promotor al culturii, protector şi binefăcător al Bisericii noastre Ortodoxe, pe care Sfântul Ierarh Nifon l-a călăuzit şi îndrumat în tinereţe, cu înţeleaptă grijă şi cu părintească iubire.
Moştenirea istorică şi duhovnicească a Sfântului Ierarh Nifon ne îndeamnă şi pe noi, astăzi, să apărăm tezaurul spiritual nepreţuit al Ortodoxiei noastre româneşti, să păstrăm cu fidelitate credinţa care a însufleţit pe înaintaşii noştri, să apreciem cultura creştină, rod al darurilor oferite de Creator şi cultivate de om şi mijloc de propovăduire a valorilor credinţei ortodoxe, pentru a merge cu osârdie pe calea sfinţeniei şi a mântuirii.
Acum, la acest moment de sărbătoare duhovnicească aleasă, foarte mulţi credincioşi pelerini vin cu bucurie şi evlavie în istorica cetate a Târgoviştei să cinstească moaştele Sfântului Ierarh Nifon, pentru a-i cere ajutor în viaţă şi spre a-i mulţumi cu recunoştinţă pentru tot binele primit până acum.
Solemnitatea acestui eveniment spiritual şi cultural deosebit de la Târgovişte se amplifică anul acesta prin comemorarea omagială a Sfinţilor Brâncoveni, la împlinirea a 300 de ani de la martiriul lor în Constantinopol (1714), dar şi prin comemorarea a 360 de ani de la trecerea la cele veşnice a lui Matei Basarab, Domnitorul Ţării Româneşti (1654). Cu prilejul sărbătorilor duhovniceşti de la Târgovişte, felicităm, în mod deosebit, pe Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, dorindu-i sănătate, pace, bucurii duhovniceşti şi mult ajutor în lucrarea sa pastorală şi misionară. Totodată, binecuvântăm pe toţi slujitorii Sfintelor Altare, pe monahi şi monahii, pe credincioşii din această capitală istorică a Ţării Româneşti şi pe toţi pelerinii şi închinătorii.
Ne rugăm lui Dumnezeu, Cel minunat întru sfinţii Săi (cf. Psalmul 67, 36), ca, prin mijlocirea binecuvântată a Sfântului Ierarh Nifon, să ne ocrotească pe toţi şi să ne dăruiască mult ajutor în toată fapta cea bună, întru mulţi şi fericiţi ani!
Cu părintească binecuvântare şi aleasă preţuire,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj transmis la evenimentele organizate de Arhiepiscopia Târgoviştei cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, 11 august 2014.