Sfântul Ierarh Tihon, Episcopul Amatundei; Sfântul Sfinţit Mucenic Marcu, Episcopul Apoloniadei
Sfântul Tihon se trăgea din Amatunda, cetate din insula Cipru. Învăţând carte şi deprinzându-se cu citirea Sfintelor Scripturi, a fost ales mai întâi citeţ în biserică, iar mai apoi, pentru curăţia vieţii, a fost sfinţit diacon de către Episcopul Memnon. Mai târziu a fost ridicat la treapta de episcop într-o cetate din Cipru. Acestea se întâmplau în timpul în care Arhiepiscop al Ciprului era Sfântul Epifanie (315-403). Atunci erau încă mulţi necredincioşi în insulă, iar noul arhiereu i-a întors pe oamenii care piereau în păgânătate şi i-a adus în sânul Bisericii soborniceşti. Zidind el multe biserici şi sfinţindu-le şi cu multe daruri împodobindu-le, s-a mutat către Domnul într-o zi de 16 iunie.