Sfântul Ioan Botezătorul, cinstit la Catedrala Mitropolitană din Sibiu

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 31 August 2025

În ziua de prăznuire a Tăierii capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, credincioşii au participat în număr mare la Sfânta Liturghie săvârşită la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Tre­ime” din Sibiu. Soborul slujitor a fost condus de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhi­episcopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.

Împreună cu ierarhul au liturghisit cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, slujitori ai Catedralei Mitropolitane şi alţi slujitori ai sfintelor altare. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Timotei Popovici” a Catedralei Mitropolitane din Sibiu, dirijată de pr. lect. univ. dr. Dan Alexandru Streza, informează Mitropolia Ardealului.

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a vorbit celor prezenţi despre praznicul Tăierii capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, ultima mare sărbătoare din anul bisericesc.

„Sărbătoarea de astăzi este ultima din acest an bisericesc, pentru că la 1 septembrie începe noul an bisericesc. Alături de praznicul Schimbării la Faţă a Domnului şi de praznicul Adormirii Maicii Domnului, sărbătorite tot în luna august, această sărbătoare ne deschide perspectiva eshatologică, a viitorului. Vedem cât de repede trece timpul, cum trec anii, dar avem credinţă puternică, mai ales când privim spre icoana Mântuitorului - Dreptul Judecător, şi nădăjduim spre viaţa cea veşnică. Sărbătoarea aceasta are, însă, şi o nuanţă de întristare, pentru că cel care a fost cel mai mare dintre profeţi, Înaintemergătorul Domnului, a fost sacrificat. (...) Sfântul Ioan Botezătorul a fost rânduit de Dumnezeu să fie Înaintemergătorul Domnului şi apoi să plece din lumea aceasta printr-un act martiric, în aşa fel încât lucrarea pe care el a săvârşit-o pregătind calea Domnului să fie împlinită întru totul. (…) La sărbătoarea de astăzi cerem binecuvântare şi ajutor de la Sfântul Proroc Înaintemergător şi Botezător al Domului, care ne oferă mai presus de toate o pildă de viaţă sfântă, de ascetism puternic, de ascultare şi de apărare a adevărului, de mărturisire adevărului şi de apărare a vieţii Mântuitorului Iisus Hristos, pentru că L-a propovăduit pe Hristos, L-a apărat şi L-a slujit până în ultima clipă a vieţii sale. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să fim pregătiţi să ajungem în noul an bisericesc cu încredere, cu speranţă, cu această certitudine că Dumnezeu nu ne va lăsa şi vom putea să mai adaugăm câte o zi, câte o lună, câte un an la viaţa noastră, dând slavă Lui pentru toate bunurile revărsate asupra noastră”, a subliniat ierarhul.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltprea­sfin­țitului Părinte Mitropolit Laurențiu şi soborul de preoți au săvârșit slujba Parastasului la 20 de ani de la trecerea la Domnul a vrednicului de pomenire Mitropolit al Ardealului Antonie Plămădeală.