Sfântul Nicolae prăznuit la Arad şi Timişoara

Data: 09 Decembrie 2014

Sute  de credincioşi arădeni au participat în ziua de 6 decembrie la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Arhiepiscopală de către Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţia Sa a hirotonit în treapta preoţiei pe diaconul Valentin Săvuşcă pentru Parohia Dorgoş, Protopopiatul Lipova, şi pe tânărul teolog Casian Blaga întru diacon. În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, ierarhul a vorbit despre viaţa Sfântului Nicolae, insistând în evidenţierea calităţilor ce l-au făcut iubit de creştinii tuturor veacurilor şi menţionând totodată modul în care a împlinit misiunea Bisericii ca învăţător de  credinţă, ierarh şi călăuzitor în realizarea binelui obştesc. La final, toţii copiii participanţi la Sfânta Liturghie au primit cadouri din partea Centrului eparhial. (Protos.Iustin Popovici)