Sfântul Proroc Amos; Sfântul Mucenic Isihie; Fericiţii Augustin şi Ieronim (Dezlegare la peşte)
Sfântul Proroc Amos a trăit pe vremea lui Ieroboam al II-lea, născându-se cu aproape 800 de ani înainte de Naşterea Domnului Hristos. Era om de rând, păstor de oi din Tecoa, nu departe de Betleem. El a fost trimis să meargă din pământul Iudeei în pământul lui Israel, de vreme ce acesta se abătuse la închinarea idolilor. Sfântul Mucenic Isihie a fost ostaş creştin în timpul împăraţilor romani Diocleţian şi Maximian Galeriu. Din porunca cezarului Maximian, creştinii din armată au început să fie prigoniţi. Printre ei a fost şi Isihie, care nu a primit să se închine idolilor şi a fost ucis într-o zi de 15 iunie. Fericitul Ieronim a trăit în secolul al IV-lea şi s-a născut în Dalmaţia. A intrat de tânăr în mănăstire şi a studiat mult în Orientul creştin, iar mai târziu, la solicitarea episcopului Romei Damasus a tradus Biblia în limba latină, versiune numită mai târziu Vulgata. Fericitul Augustin s-a născut în Numidia africană. A fost profesor de retorică şi s-a convertit în urma predicilor Sfântului Ambrozie al Milanului, de la care a şi primit botezul. A fost hirotonit preot la Hipo, unde a început slujirea de predicator, devenind ulterior căpetenia episcopatului african. A scris foarte multe cărţi, dintre care cele mai cunoscute sunt „Despre cetatea lui Dumnezeu” şi „Confesiuni”.