Sfântul Stelian, prăznuit în Ardeal

Data: 27 Noiembrie 2014

Mai multe unităţi de învăţământ din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului s-au aflat în sărbătoare miercuri, 26 noiembrie, când a fost prăznuit Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor. Una dintre aceste instituţii de învăţământ este Grădiniţa „Sfântul Stelian“ din Cluj-Napoca, aflată sub patronajul eparhiei menţionate. Cu acest prilej, cei aproximativ 50 de copii care frecventează grădiniţa au pregătit un program special, la care a luat parte şi Înaltpreasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Ierarhul i-a binecuvântat şi le-a oferit micuţilor iconiţe şi dulciuri.

Grădiniţa „Sf. Stelian“ a fost înfiinţată în 2008. Pe lângă activităţile obişnuite, copiii beneficiază aici de cursuri de pictură, de limbi străine, precum engleză sau germană, dar şi de lecţii de balet.