Sfaturi practice în biserică: De ce nu este bine să „colindăm“ pe la mai multe biserici în timpul Sfintei Liturghii?
Datorită dezvoltării mijloacelor de transport, dar şi a densităţii lăcaşurilor de cult în centrele marilor localităţi urbane, unii credincioşi şi-au dezvoltat obiceiul de a vizita mai multe biserici în timpul Sfintei Liturghii din duminici şi sărbători.
O primă cauză a acestui fenomen o constituie pretinsa dorinţă de a se împărtăşi de "mai mult har", având în vedere că bisericile au, fiecare, particularităţile lor: icoane, sfinte moaşte, slujitori înzestraţi cu felurite daruri (cântare, predică etc.). Auzim pe unii creştini că merg să audă liturghisirea unui preot, ca mai apoi să asiste la predica altuia. Acest periplu, însă, nu sporeşte harul - care rămâne acelaşi, în toate bisericile canonice -, ci poate chiar să-l anuleze, mai ales dacă deplasarea de la un lăcaş la altul se petrece în timpul Sfintei Jertfe. Alţi credincioşi au transformat participarea lor liturgică într-un pelerinaj ocult. Cutuma, în cazul lor, cere să fie vizitate 9 biserici, fără a se trece peste o apă curgătoare, lăsând peste tot un pomelnic, însoţit de anumite prinoase. În concepţia practicanţilor, acest ritual ar produce, în chip magic, rezolvarea chestiunilor problematice cu care se confruntă. În fapt, este un păcat foarte grav, care cumulează simultan: necredinţa în lucrarea mântuitoare, unică, a harului în Sfânta Liturghie, magia cu cele sfinte şi superstiţia. Sfântul Ioan Gură de Aur aseamănă plecarea din Biserică a omului, înainte de sfârşitul Liturghiei, cu ieşirea lui Iuda de la Cina cea de Taină, pentru a-L trăda pe Hristos. Din nefericire, constatăm că unii creştini nu participă propriu-zis la slujbă: veniţi după ce ea a început şi plecaţi înainte ca ea să se sfârşească, aceştia nu se fac părtaşi morţii şi Învierii Domnului, ci manifestă o credinţă superficială şi delăsătoare. Pelerinajul religios este extrem de folositor pentru suflet, cu o condiţie: deplasările să se facă în afara programului Sfintei Liturghii. Participarea la actualizarea jertfei Mântuitorului cere din partea noastră interes şi atenţie, potrivit îndemnului cântat de noi toţi: "Toată grija cea lumească să o lepădăm!".