Sfaturi practice în Biserică: Despre legări şi dezlegări în Biserică
Mântuitorul Hristos a oferit ucenicilor Săi puterea de a lega şi dezlega păcatele oamenilor (Ioan 20, 23), iar aceştia au transmis-o urmaşilor lor - membrii ierarhiei sacramentale. În zilele noastre, atât "legările", cât şi "dezlegările" cunosc şi forme denaturate, care trebuie respinse, atâta vreme cât trec pragul atât de periculos al ocultismului.
Auzim adesea, de pildă, că anumite persoane au cununiile "legate" şi trebuie efectuat un ritual special pentru "dezlegare". Remediul este oferit atât de către practicanţii vrăjitoriei, cât şi de către unii sacerdoţi, care au iniţiat slujbe şi "acatiste" corespunzătoare. Reperul biblic, în acest caz, este femeia gârbovă, dezlegată de neputinţa ei de către Hristos (Luca 13, 10-17). Important este să se înţeleagă acest act ca o întoarcere a întregii vieţi spre Dumnezeu, şi nu ca o lucrare instantanee a magiei. Există în Molitfelnic diferite rugăciuni de dezlegare de blesteme şi legături diavoleşti, dintre care cele mai eficiente sunt considerate Molitfele Sfântului Vasile cel Mare şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur. De mare valoare este şi Taina Sfântului Maslu. Însă forma desăvârşită a dezlegării este cea dată de preotul duhovnic la Taina Spovedaniei, ştiut fiind faptul că multe dintre neputinţele şi încercările vieţii se datorează dezechilibrelor sufleteşti, cauzate de păcate şi vicii, care afectează fiinţa umană.
Sunt şi cazuri când creştinii îi solicită preotului să abuzeze de posibilitatea sa de a "lega" pe unii oameni cu blesteme (anateme), acatiste pentru distrugerea duşmanilor, punerea lor la "miroane" (ectenii), scrierea numelor lor pe toacă sau clopot etc. Toate acestea sunt, însă, moduri distorsionate de înţelegere a misiunii preoţeşti, care nu este una punitivă, ci taumaturgică. Preoţii, următorii lui Hristos, nu voiesc moartea păcătosului (Iezechiel 18, 23 şi 32), ci îndreptarea lui. Anatemele nu pot fi pronunţate fără discernământ, de persoane particulare (chiar membri ai ierarhiei fiind), ci de Biserică, prin autoritatea sinodală, care ia atitudine, astfel, faţă de păcătoşii nepocăiţi şi, mai cu seamă, îi condamnă pe eretici.
Rugăciunea preotului se face, întotdeauna, spre invocarea milei şi a ajutorului lui Dumnezeu, spre recuperarea oricărei fiinţe umane afectate de păcat, şi nu spre distrugerea ei.