Sfaturi practice în biserică: Hristos a înviat sau a fost înviat?

Creştinismul este religia celor ce-L mărturisesc pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu întrupat, răstignit şi înviat din morţi pentru mântuirea neamului omenesc. Există, însă, grupări care-şi revendică apartenenţa la religia creştină, dar care învaţă altceva despre Fiul lui Dumnezeu. Sunt cei ce-L consideră pe Hristos un simplu om, minimalizând puterea Sa dumnezeiască şi afirmând că slăvita Sa Înviere ar fi opera exclusivă a Tatălui.

Printr-o publicitate persuasivă, aceiaşi falşi creştini au lansat, săptămâna trecută, invitaţia generală de a asista la "comemorarea morţii" lui Iisus Hristos. S-a omis, cu bună ştiinţă, a se celebra şi Învierea Lui. Şi aceasta pentru că nu-I acordă nici o putere Fiului lui Dumnezeu, accentuând umanitatea Lui, fără a recunoaşte statura Sa de o fiinţă cu Tatăl. Şi de aici până la afirmaţia că El n-a înviat prin propria Sa putere dumnezeiască, ci ar fi fost înviat de către Tatăl, n-a mai fost decât un pas. Realitatea este însă cu totul alta. Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, având în Persoana Sa, deopotrivă, fire dumnezeiască şi fire omenească, a biruit păcatul şi moartea prin propria Sa voinţă şi putere, făcându-se pe Sine Însuşi Mijlocitor între oameni şi Tatăl (I Timotei 2,5). Ca Împărat al făpturii, El este Domn al întregii existenţe, aducând din moarte la viaţă persoane umane (Lazăr, tânărul din Nain, fiica lui Iair), dar, mai cu seamă, înviind El Însuşi, întru slavă. Cum ar putea avea nevoie de ajutor pentru a învia din mormânt Cel Ce Însuşi a zis: "Eu sunt Învierea şi Viaţa..."(Ioan 11, 25)? Moartea Domnului ar fi fost fără finalitate, în lipsa Învierii Sale. Sfântul Pavel insistă asupra inutilităţii propovăduirii Evangheliei, fără punctul ei central: Învierea lui Hristos (I Corinteni 15,14). Adus la starea de slavă prin Înviere, Trupul Domnului Hristos devine materie transfigurată, înălţată de-a dreapta Tatălui, ca o mărturie veşnică asupra destinului final al umanităţii: Învierea cea de obşte, urmată de slava Împărăţiei celei nepieritoare, ca răsplată a drepţilor. Iată de ce ne salutăm, de veacuri, cu vestirea: Hristos a înviat! Este o întreagă teologie în acest salut, o moştenire de preţ, care se cere a fi păstrată şi transmisă nealterată de germenii ereziilor, vechi sau noi.