Sfaturi practice în biserică: „Sărutarea păcii“ din cadrul Sfintei Liturghii

Momentul principal al Sfintei Liturghii şi anume: prefacerea Cinstitelor Daruri de pâine şi de vin în Însuşi Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos are o parte pregătitoare formată din rugăciuni, împlinirea poruncii dragostei frăţeşti şi mărturisirea credinţei.

 

De puţină vreme a început să se răspândească un obicei, care a aparţinut primelor veacuri creştine şi care este practicat astăzi în unele biserici, fără importanţa pe care a avut-o la momentul respectiv.

 

 

Acest obicei se referă la momentul de împlinire a dragostei frăţeşti în Liturghie, ca poruncă dată de Hristos Apostolilor Săi: "Poruncă nouă vă dau: să vă iubiţi unul pe altul..." (Ioan 13, 34). Dragostea condiţionează participarea cu vrednicie la Sfânta Liturghie. Urmând această poruncă, creştinii primelor veacuri îşi dădeau "sărutarea păcii" sau "sărutarea iubirii", astfel: bărbaţii se sărutau între ei şi femeile între ele.

 

 

Şi la acea vreme, din pricina întreruperii slujbei şi a dezordinii provocate de această sărutare frăţească a credincioşilor, a trebuit ca acest obicei să fie abandonat, păstrându-se numai pentru liturghisitori (preoţi) în Sfântul Altar până în ziua de astăzi.

 

 

Despre această sărutare frăţească din cadrul Sfintei Liturghii, Sfântul Chiril al Ierusalimului (în Cateheza a V-a mistagogică) spune: "Diaconul strigă: "Primiţi-vă unul pe altul şi să ne sărutăm unul pe altul". Să nu-ţi închipui că este o sărutare obişnuită, din acele de care îşi dau prietenii pe stradă sau în piaţă. Sărutarea aceasta uneşte sufletele unele cu altele şi îndepărtează orice vrăjmăşie... este semn al unirii sufletelor şi al izgonirii oricărei vrăjmăşii."

 

 

Când are loc acest gest? Atunci când preotul sau diaconul, înainte de a se rosti "Crezul", îndeamnă credincioşii zicând: "Să ne iubim unii pe alţii, ca într-un gând să mărturisim." Este de fapt un îndemn la o mărturisire a credinţei prin mişcarea intelectului şi o angajare a fiecăruia în parte şi apoi a tuturor în comuniune. Este o singură mărturisire, într-un singur gând şi cu o singură credinţă care va fi rostită imediat. Este o lucrare de mişcare duhovnicească atât a intelectului, cât şi a sensibilităţii prin pace, iubire şi gând.

 

 

Cei care la acest moment încep să se sărute, să se îmbrăţişeze şi să-şi dea mâna unul altuia aduc tulburare slujbei. Aceştia nu se rezumă doar la aceste gesturi, ci încep să prelungească acest moment cu vorbe, cu mişcări bruşte, care aduc disconfort în desfăşurarea slujbei sfinte şi înlătură practic atmosfera solemnă a momentului liturgic.

 

 

De aceea se face îndemnarea "Să ne iubim unii pe alţii, ca într-un gând să mărturisim", tocmai ca aceste gesturi care tulbură slujba să se facă la nivelul minţii şi al inimii, la starea duhovnicească, ca apoi cu toţii să poată mărturisi împreună credinţa creştină.