Sfintele moaşte

Sfintele moaşte sunt rămăşiţele pământeşti făcătoare de minuni ale sfinţilor. Noi le cinstim pentru că prin ele lucrează în chip simţitor harul dumnezeiesc. Prin atingerea de ele şi prin rugăciunile stăruitoare adresate sfinţilor lângă moaştele lor, se înfăptuiesc vindecări şi fapte minunate.

I. Pregătirea aperceptivă

Sfinţii, prietenii Mântuitorului Hristos şi modele de vieţuire creştină, sunt în învăţătura ortodoxă mijlocitori şi rugători fierbinţi la tronul lui Dumnezeu pentru cei care îi cinstesc şi le solicită ajutorul. Împăratul David ne spune că: Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui (psalmul 67, 36). Cinstindu-i pe sfinţi, în mod firesc, cinstim şi rămăşiţele lor pământeşti, tradiţie care se constituie în una din cele mai vechi forme ale exprimării cultului martirilor. După trecerea la Domnul, osemin-tele lor se numesc sfinte moaşte şi merită o cinstire deosebită din partea credincioşilor.

II. Anunţarea temei

Astfel, în cele ce urmează, vom aduce câteva argumente referitoare la cinstirea sau venerarea sfintelor moaşte, pentru întărirea în dreapta credinţă.

III. Tratarea

1. Temeiuri biblice. Omul, creat de Dumnezeu ca fiinţă dihotomică (cu trup şi suflet), este chemat la sfinţenie. Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru cel ceresc desăvârşit este (Mt. 5, 48). Sfinţenia vieţii priveşte deopotrivă sufletul şi trupul, deoarece, omul, împlinitor al legilor divine, în integralitatea lui, se umple de harul Duhului Sfânt. Nu se poate concepe un om care să aibă sufletul sfânt şi trupul păcătos, sau invers! De aceea şi Sfântul Apostol Pavel le spune corintenilor: Nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi? (I Corinteni 6, 19). Ştim că după pogorârea Sfântului Duh, Sfinţii Apostoli primesc puterea de a face minuni prin trupurile lor. Văzând aceasta, oamenii scoteau pe cei bolnavi în uliţe şi-i puneau pe paturi şi pe tărgi, ca, venind Petru, măcar umbra lui să umbrească pe vreunul dintre ei (Faptele Apostolilor 5, 15). Pe de altă parte, lucrurile purtate de ei sunt făcătoare de minuni, încât şi peste cei ce erau bolnavi se puneau ştergare sau şorţuri purtate de Pavel, şi bolile se depărtau de ei, iar duhurile cele rele ieşeau din ei (Faptele Apostolilor 19, 12). De asemenea, în Vechiul Testament, când proorocul Moise a ieşit din Egipt, a luat cu sine rămăşiţele pământeşti ale lui Iosif (Ieşirea 13, 19). În cartea Regilor se vorbeşte de cazul unui mort, care fiind aruncat în mormântul proorocului Elisei, de îndată ce acela s-a atins de oasele lui Elisei, a înviat şi a stat pe picioarele lui (IV Regi 13, 21) este mai mult decât elocvent. Observăm că Dumnezeu este cel care i-a iubit şi cinstit pe prietenii Lui, desfăşurând prin vase alese (aşa cum L-a numit Mântuitorul Hristos pe Sfântul Apostol Pavel la momentul crucial al convertirii) lucrarea de mântuire a oamenilor şi nu s-ar putea înţelege cum, după adormirea lor, Dumnezeu nu-i mai cinsteşte! Dimpotrivă, trupurile pline de har ale unor sfinţi (martiri, cuvioşi, ierarhi etc.) nu mai intră sub incidenţa legilor firii, nu se mai descompun, ci devin izvorâtoare de mir, care vindecă bolile sufleteşti şi trupeşti ale oamenilor.

2. Temeiuri patristice

a. Canonul 7 al Sinodului al VII-lea ecumenic interzice sfinţirea bisericilor fără Sfinte moaşte puse în masa Sfântului Altar şi în antimis.

b. Creştinii au preţuit încă dintru început moaştele sfinţilor. În martiriul Sfântului Policarp (Â 166), episcopul Smirnei, se spune că am dobândit osemintele lui, mai cinstite decât pietrele preţioase şi mai scumpe decât aurul şi le-am aşezat la un loc cuviincios (Actele martirice XVII, 2).

c. Sfântul Ioan Damaschin, apărătorul icoanelor, ne îndeamnă în Dogmatica sa ...nimeni să nu fie necredincios! Dacă prin voinţa lui Dumnezeu a izvorât în pustie apă din piatră tare şi din falca măgarului apă pentru Samson căruia îi era sete, este de necrezut ca să izvorască mir din moaştele mucenicilor?

d. Începând cu secolul al treilea, creştinii făceau pelerinaje la mormintele martirilor pentru a dobândi vindecare de neputinţe, iar în secolul al patrulea cultul sfintelor moaşte cunoaşte o dezvoltare deosebită, fiind transportate şi în alte oraşe pentru folosul credincioşilor. În acest sens Sfântul Ambrozie sfătuieşte ca Sfintele moaşte să le ducem într-o clădire vrednică de ele.

e. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur, în Omiliile la mucenici, concluzionează că cele mai de preţ odoare ale creştinilor din toate timpurile au rămas Sfintele moaşte.

3. Obiecţii ale neoprotestanţilor la adresa învăţăturii ortodoxe.

Cultele neoprotestante nu cinstesc Sfintele moaşte, considerând că aceasta contravine legilor lăsate de Dumnezeu pentru trup, de a se întoarce în pământul din care a fost luat (Fac. 3, 19). Este adevărat că trupul se întoarce în pământ, dar amintim două argumente, la care denominaţiunile creştine nu pot răspunde. În Vechiul Testament, dreptul Enoh şi profetul Ilie nu au cunoscut moartea trupească, fiind ridicaţi de Dumnezeu la cer, trupurile lor nu s-au supus legilor firii, iar în Noul Testament despre cei găsiţi vii la a doua venire a Domnului, Sfântul Apostol Pavel ne spune: ...nu toţi vom muri, dar vom fi schimbaţi într-o clipeală de ochi, la trâmbiţa cea de apoi (I Corinteni 15, 52). Înţelegem că vor fi oameni care nu se vor supune legilor firii. Iată, deci, că sunt şi excepţii de la regulă. Dumnezeu poate găsi şi alte forme de schimbare a trupului în nestricăciune. Ne putem supăra pe Dumnezeu că trupurile unor sfinţi nu se descompun sau, mai mult, că fac minuni? Gândiţi-vă, lecturând cărţile care vorbesc despre mulţimea minunilor săvârşite de Sfântul Nectarie Taumaturgul, ca să dăm un singur exemplu actual, cât de văduviţi ar fi fost creştinii ortodocşi de pretutindeni fără moaştele lui!

IV. Recapitularea

Ce sunt Sfintele moaşte? Există dovezi biblice şi patristice că Sfintele moaşte au fost venerate?

V. Asocierea

Aşa cum cinstim şi venerăm Sfintele icoane ca pe obiecte care ne pun în legătură cu prietenii lui Dumnezeu, la fel şi Sfintele moaşte ne pun în legătură cu Dumnezeu, prin mijlocirea sfinţilor.

VI. Generalizăm importanţa cinstirii Sfintelor moaşte cu o concluzie a Sfântului Nicolae Cabasila care spune că dacă Hristos se poate pipăi undeva în lumea aceasta în carne şi oase, apoi se poate în Sfintele moaşte...

VII. Aplicăm învăţătura despre Sfintele moaşte cu prezenţa noastră în zilele de sărbătoare închinate sfinţilor, îi rugăm să mijlocească pentru mântuirea noastră, cinstindu-i şi sărutând cu evlavie Sfintele lor moaşte.

 

Repere biografice:

Învăţătura de credinţă ortodoxă, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, 2009

Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, trad. pr. Dumitru Fecioru, Bucureşti, 1993

Arhim. Mina Prodan, Călăuza cunoaşterii şi combaterii sectelor, 1995

Diac. P. I. David, Invazia sectelor, Constanţa, 2000