Sfinţii Ardeleni, sărbătoriţi la Sibiu şi Sălişte

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 22 Octombrie 2011

Sărbătoarea Sfinţilor Ardeleni a început la Sibiu de joi, 20 octombrie, prin slujba Vecerniei, la Catedrala mitropolitană, oficiată de Preasfinţitul Andrei Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La slujba religioasă au participat studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Andrei Şaguna" şi ai Academiei Forţelor Terestre, elevi de la Liceul "Octavian Goga", precum şi elevi din localitatea Răşinari şi credincioşi din cetatea transilvană şi din împrejurimi. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic "Sfântul Andrei" al Catedralei mitropolitane, condus de Adrian Dobreanu, iar membrii Asociaţiei Studenţilor Creştin-Ortodocşi din România (ASCOR), filiala Sibiu, îmbrăcaţi în tradiţionalele costume populare, au susţinut un program cultural-artistic. PS Episcop Andrei a sfinţit o icoană de dimensiuni mari a Sfinţilor Ardeleni şi le-a vorbit celor prezenţi despre marea sărbătoare a Ardealului.

Sărbătoarea a continuat la Catedrala mitropolitană în ziua praznicului, vineri, 21 octombrie, când în calendarul creştin-ortodox sunt pomeniţi Cuvioşii Mărturisitori Visarion, Sofronie şi Sfântul Mucenic Oprea; Sfinţii Preoţi Mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel. Sfânta Liturghie a fost oficiată de PS Andrei Făgărăşeanul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a participat ieri, 21 octombrie, la manifestările tradiţionale din oraşul Sălişte, judeţul Sibiu, dedicate Sfinţilor Mărturisitori. IPS Laurenţiu a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica "Înălţarea Domnului" şi "Sfântul Mucenic Oprea".