Sfinții Arhangheli cinstiți la un schit arădean

Un articol de: Arhid. Claudiu Condurache - 10 Noiembrie 2022

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a poposit marți, 8 noiembrie, în mijlocul obștii de maici a Schitului Roșia din județul Arad și al credincioșilor veniți aici, săvârșind cu această ocazie și Sfânta Liturghie.

La primele ore ale dimineții, ierarhul a fost întâmpinat de către maica stareță, monahia Haritina Cârdei, dimpreună cu soborul maicilor schitului, precum și de către preoți din zonele învecinate sau care au slujit aici de‑a lungul anilor.

În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a rostit cuvântul de învățătură intitulat ,,Cultul sfinților îngeri” (Evr. 8; Luca 10).

Biserica ne îndeamnă la cinstirea deosebită a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil ca întâistătători ai acestei oștiri cerești aducătoare de biruință a binelui în lume, a arătat Înaltpreasfinția Sa.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți și elevi seminariști de la școlile teologice arădene.

La finalul slujbei, preotul Vasile Zbârcea, slujitorul schitului, a adresat un cuvânt de mulțumire Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei.