Sfinţii Brâncoveni cinstiţi de elevii de la Şcoala Dobrovăţ
Elevii şi cadrele didactice de la Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare şi Sfânt“ Dobrovăţ pregătesc astăzi, 18 iunie, un moment artistic emoţionant, închinat Sfinţilor Martiri Brâncoveni.
Elevii şi cadrele didactice de la Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare şi Sfânt“ Dobrovăţ pregătesc astăzi, 18 iunie, un moment artistic emoţionant. Acesta se va desfăşura la Biserica monument istoric „Sfântul Pantelimon“ Pahomia, comuna Dobrovăţ, şi se intitulează „Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu - o pagină sfântă din istoria neamului românesc“. „Scopul acţiunii este acela de a sensibiliza conştiinţa creştină, de a marca în memoria elevilor şi a tuturor celorlalţi participanţi momentul istoric marcat de Sfântul Constantin Brâncoveanu. Dorim, astfel, să ne alăturăm şi noi manifestărilor comemorative şi omagiale organizate la nivel naţional anul acesta, cu prilejul a 300 de ani de la trecerea la cele sfinte a voievodului şi a familiei sale“, a explicat Viviana Zaharia, profesor de limba română şi de religie, consilier educativ la Şcoala Dobrovăţ.
În cadrul evenimentului va fi prezentat teatrul creştin „Balada lui Constantin Brâncoveanu“ şi se vor recita poezii creştine ale poetului Ioan Alexandru, închinate voievodului. Momentul surpriză este pregătit de foştii elevi de la Şcoala Dobrovăţ, în prezent tineri seminarişti, care vor prezenta un fragment din buchetul de cântări ortodoxe închinate Sfinţilor Martiri Brâncoveni. (N.P.)