Sfinţii Brâncoveni, evocaţi la conferinţele de la Bistriţa şi Huedin
Preoţii din Protopopiatul Bistriţa au participat marţi, 7 octombrie, la conferinţa de toamnă cu tema "Martiriul Sfinţilor Brâncoveni". Întrunirea s-a desfăşurat în prezenţa Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopului Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. În aceeaşi zi s-au reunit în conferinţă preoţească de toamnă şi preoţii din Protopopiatul Huedin.
Conferinţa preoţilor din Protopopiatul Bistriţa a debutat cu slujba de Te Deum, oficiată în biserica monument istoric a protopopiatului. Apoi, în cadrul conferinţei, IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a vorbit despre comemorarea, în întreaga Patriarhie Română, a martiriului Sfinţilor Brâncoveni: "În anul acesta două subiecte au fost importante. Pe unul l-am tratat în primăvară, pentru că anul 2014 a fost declarat Anul Omagial Euharistic, iar acum toamna, ne preocupă tema martiriului Sfinţilor Brâncoveni. Sunt foarte importanţi pentru noi Sfinţii Brâncoveni. Constantin Brâncoveanu a fost domn al Ţării Româneşti şi a avut o credinţă puternică. În momentul în care a fost detronat de turci şi dus la Istanbul i s-a prezentat o alternativă prin care ar fi putut trăi: şi anume, să treacă la musulmani. Însă el nici nu a vrut să audă, pentru că era un om cu credinţă. Şi-a pus nădejdea în Domnul nostru Iisus Hristos şi, datorită acestui lucru, că n-a făcut compromis, lui, celor patru băieţi şi sfetnicului Ianache, li s-au tăiat capetele, chiar de Sfântă Marie, iar anul acesta se împlinesc 300 de ani de la martiriul lor".
La finalul conferinţei, IPS Părinte Mitropolit Andrei a binecuvântat lucrările de renovare efectuate la sediul protopopiatului. La conferinţa de toamnă din Protopopiatul Bistriţa, IPS Mitropolitul Andrei a fost însoţit de părintele Bogdan Ivanov, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.
Conferinţă în Protopopiatul Huedin
În aceeaşi zi s-au reunit în conferinţă preoţească de toamnă şi preoţii din Protopopiatul Huedin. Întrunirea a avut loc la sediul protopopiatului şi s-a desfăşurat în prezenţa părintelui Iustin Tira, vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.
"După săvârşirea slujbei de Te Deum, în sala de şedinţe a Protopopiatului Huedin s-a desfăşurat conferinţa, care a debutat cu un cuvânt inaugural al părintelui vicar Iustin Tira, care a evocat personalitatea voievodului martir Constantin Brâncoveanu. Conferinţa a fost susţinută de preoţii Ştefăniţă Potra din Parohia Rogojel şi Tudor Petrovici din Parohia Păniceni. Concluziile au fost extrase de pr. Iustin Tira şi protopopul Ciprian Taloş. Aceştia le-au adresat preoţilor prezenţi îndemnul de a duce mai departe acest exemplu ziditor al Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, conform celor transmise de pr. Vlad Bob. Conferinţele preoţeşti de toamnă se desfăşoară în această lună în toate cele nouă protopopiate ale Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. (Alexandra Andereş)