†) Sfinţii Cuvioşi Ioan Casian şi Gherman, din Dobrogea; Sfântul Cuvios Vasile Mărturisitorul; Sfântul Sfinţit Mucenic Proterie, Patriarhul Alexandriei
Sfinţii Casian (†435) şi Gherman (†405-415) s-au născut din părinţi străromâni în părţile Casimcei din nordul Dobrogei, care se numea Sciţia Mică. Din dragoste pentru Hristos au îmbrăţişat viaţa monahală, intrând într-o mănăstire din Dobrogea. Au mers apoi, într-o mănăstire din Betleem, în Palestina, de unde au pornit în 385 în căutarea de modele de sfinţenie. Astfel, au vizitat patria anahoreţilor, Egiptul. Pe la anul 400 au mers la Constantinopol, unde au ascultat cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, care l-a hirotonit preot pe Sfântul Gherman, iar pe Sfântul Casian, diacon. În anul 403, Sfântul Gherman a participat la Sinodul de la Stejar, ca apărător al Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în anul 405, împreună cu Sfântul Ioan Casian, au dus la Roma, papei Inochentie, o scrisoare a clerului şi credincioşilor din Constantinopol, tot în apărarea Sfântului Ioan Hrisostom. Sfântul Gherman a trecut la Domnul între anii 405-415, pe când era la Roma, iar Sfântul Casian în anul 435. Astăzi Biserica Ortodoxă îl pomeneşte şi pe Sfântul Cuvios Vasile Mărturisitorul, care a pătimit împreună cu Sfântul Procopie. Sfântul Vasile Mărturisitorul a vieţuit pe vremea împăratului Leon Isaurul. Pornindu-se o aprigă luptă împotriva sfintelor icoane, el a apărat dreapta credinţă. Pentru aceasta a fost aruncat în temniţă. Acolo s-a întâlnit cu Sfântul Procopie, împreună cu care a propovăduit şi mai mult adevărul despre cinstirea icoanelor. Sfântul Vasile a fost strujit cu unghii ascuţite din fier şi a stat mult timp legat în lanţuri. Când a murit Leon împăratul, atunci a fost eliberat şi Sfântul Vasile din închisoare. El s-a dus în mănăstirea sa. După mulţi ani şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.