Sfinții Martiri Brâncoveni, comemorați la Istanbul

Data: 21 Octombrie 2015

Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul, Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni și Parohia Ortodoxă Română din Istanbul au organizat la Biserica „Sfânta Muceniţă Paraskevi din Hasköy”, din metropola turcă, un eveniment comemorativ pentru Sfinții Martiri Brâncoveni. Comemorarea a avut loc duminică, 18 octombrie 2015.

Începând cu ora 10:00 a fost săvârșită Sfânta Liturghie, oficiată în limbile română și greacă de Înaltpreasfințitul Mitropolit Ghenadie de Sassima, înconjurat de un sobor de preoți. La slujbă au fost prezente o seamă de oficialități: Excelența Sa domnul Radu Onofrei, ambasadorul României în Turcia, reprezen­tanți ai Consulatului General al României la Istanbul, Excelența Sa doamna Nadia Tunsu, director al Institutului Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul, și academicianul Victor Crăciun, președintele Ligii Culturale Române pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, profesori universitari, ziariști și intelectuali de marcă, membri ai ligii.

În fața celor peste 150 de români prezenți la eveniment au luat cuvântul: IPS Mitropolit Ghenadie de Sassima, Exce­lența Sa domnul Radu Onofrei, ambasadorul României în Turcia, și acad. Victor Crăciun, pre­șe­dintele Ligii Culturale Române pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni. 

IPS Mitropolit Ghenadie a transmis binecuvântarea Sanc­tității Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, și a adresat îndemnul de a înălța rugăciuni pentru cei care sunt refugiați din calea războiului. De asemenea, IPS Mitropolit Ghenadie de Sa­ssima a ținut să-i transmită Preafericitului Părinte Patriarh Daniel calde urări, însoțite de aleasă considerație.

Excelența Sa domnul Radu Onofrei, ambasadorul României în Turcia, a reliefat în cuvântul adresat importanța Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu pentru istoria și formarea noastră ca popor. Excelența Sa a mulțumit Patriarhului Ecumenic și guvernului turc pentru că Biserica „Sfânta Muceniță Paraskevi” func­țio­nează şi comunitatea românească poate să-și exercite în deplină libertate cultul. Guvernului turc i-au fost adresate mulțumiri și pentru că în anul 2013 a acceptat instalarea la vechea fortăreață Yedikule, în prezent muzeu, a unei alte plachete memoriale dedicate Sfinților Martiri Brâncoveni. 

Președintele Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, acad. Victor Crăciun, a înmânat medalii comemorative IPS Ghenadie de Sa­ssima, Excelenței Sale domnului ambasador Radu Onofrei și preotului Sergiu Marcel Vlad, parohul acestei biserici. 

A urmat apoi dezvelirea plachetei comemorative dedicate Sfinților Martiri Brâncoveni de către ambasadorul României în Turcia și de către președintele Ligii Culturale Române pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni. Placheta este așezată pe peretele de răsărit, lângă pisanie, iar înscrisul ei este în limbile română și turcă: „Întru veșnică amintire a jertfelnicului domnitor al țării românești Constantin Vodă Brâncoveanu Basarab (1654-1688-1714), a fiilor săi Constantin, Ștefan, Radu, Matei, a ginerelui Ianache Văcărescu, la 300 de ani de la moarte, și a cărturarului mitropolit Antim Ivireanul – făuritori de cultură ro­mânească și apărători ai spi­ri­tualității neamului. Comunitatea Ortodoxă Română din Turcia; Liga Culturală Română”. (Informații transmise de pr. dr. Sergiu Marcel Vlad, parohul Bisericii „Sfânta Muceniţă Paraskevi” din Istanbul)