Sfinţire de antimise în Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor
Luni, 23 august 2010, Preasfinţitul Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, va oficia la Catedrala episcopală "Înălţarea Domnului" din Slobozia slujba sfinţirii antimiselor, urmată de Sfânta Liturghie, informează Biroul de presă al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor. Sfintele antimise vor fi dăruite apoi tuturor celor 377 de parohii, filii, capele militare, mănăstiri şi schituri din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, urmând a se săvârşi pe ele Sfânta Liturghie. Preotul primeşte antimisul de la episcopul său, a cărui semnătură garantează nu numai existenţa unei comunităţi euharistice locale, ci şi comuniunea sacramentală ce există între el şi preot. Antimisele se sfinţesc prin ungerea cu Sfântul şi Marele Mir, stropire cu Agheazmă Mare şi apă de trandafir şi poartă semnătura episcopului. Antimisul este unul dintre cele mai importante obiecte liturgice şi fără acesta nu se poate oficia Sfânta Liturghie. În biserică, el se păstrează în altar, pe Sfânta Masă, sub Sfânta Evanghelie, iar când Sfânta Liturghie se oficiază în aer liber, antimisul ţine locul Sfintei Mese. Este confecţionat din pânză de in sau mătase, în formă dreptunghiulară, şi simbolizează mormântul Mântuitorului.
Prima sfinţire a antimiselor din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor a avut loc în data de 17 iulie 1994, la Mănăstirea "Sfinţii Voievozi" din Slobozia.