Sfinţire de biserică în Protoieria Ploieşti
Biserica veche a satului Tătărani, Protoieria Ploieşti, a fost resfinţită pe 3 mai 2009. Sfântul lăcaş, cu hramurile „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir“ şi „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“, are o vechime de peste şapte decenii, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial fiind bombardată, informează TRINITAS TV. Slujba târnosirii a fost săvârşită înainte de Sfânta Liturghie, de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Tot duminică a fost sfinţit şi Aşezământul Social-Filantropic „Sfântul Mare Mucenic Mina“ şi fundaţia unui cabinet medical şi a unei farmacii. Aceste centre fac parte din Programul „Vasiliada“ al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Restaurarea exteriorului bisericii vechi a satului Tătărani, refacerea picturii în tempera şi construirea unei noi catapetesme au fost posibile cu ajutorul enoriaşilor acestei parohii. În curând, satul Tătărani va avea o nouă biserică cu hramurile „Sfântul Nectarie“ şi „Sfânta Treime“. Acest lăcaş de cult a fost ridicat până la nivelul turlelor, sfintele slujbe săvârşindu-se în acest moment în biserica veche.